Nicoleta Dumitrescu
Pe cât de puține file mai are calendarul din 2023 ca să se facă pasul în anul 2024, pe atât de multe par diferențele pe subiecte sensibile între partenerii care-și împart acum puterea. Iar după cum s-a văzut în ultima perioadă, mărirea pensiilor rămâne, în continuare, o temă fierbinte, atât timp cât reușește, în continuare, ca să genereze numeroase conflicte, inclusiv verbale.
Un exemplu în acest sens este disputa între reprezentanții de la vârful celor două partide guvernamentale, prim-vicepreședintele liberalilor, Rareș Bogdan, alegându-se cu eticheta de ”mitocan” chiar de la președintele social-democraților, care, vizibil deranjat de atitudinea liberalului, a solicitat ca acesta să nu mai participe la ședințele coaliției.
Având în vedere că, de fapt, în spatele legii pensiilor stă și cel mai mare număr de alegători, nici nu prea avea cum ca acest subiect să nu iște atât de multe patimi și tensiuni, având în vedere cât de mult va conta, la anul, în campaniile electorale- pentru că vor fi multe campanii electorale în anul electoral 2024!- sloganul ”Noi v-am mărit pensiile, pe noi să ne votați!”.
Ieri, într-o reuniune internă a PNL, exact în ziua în care actul normativ referitor la pensii urma să fie supus dezbaterii și votului în Camera Deputaților, camera decizională a Parlamentului în acest caz, președintele PNL, Nicolae Ciucă, potrivit unor surse, ar fi spus, printre altele, că liberalii vor vota legea, punctând, printre altele, că ”Noi – adică liberalii – vom rămâne, în această Coaliție, vocea rațiunii și a onestității”.
Dacă nu s-ar vedea cam cum se face politică în România, cineva din afara problemei mai că ar fi tentat în a-i da crezare unui lider care spune despre partidul pe care îl conduce că este vocea rațiunii și a onestității. Numai că, după cum s-a și văzut, de altfel, și au fost destule exemple în acest sens, declarațiile politicienilor sunt doar de fațadă, acestea contrastând flagrant cu tot ceea ce fac. Or, cum se poate vorbi despre cinste și corectitudine în politică, în contextul în care- și iar sunt atât de multe exemple – principala grijă a partidelor care pun mâna pe putere este aceea de ”plantare” pe funcții a lungului șir de pile și relații, de rubedenii, și câte și mai câte obligații, ca o răsplată a muncii și efortului depuse în campaniile electorale?!
E greu, însă, ca politicienii să gândească în perspectivă fără să ia în calcul și interesul câștigului propriu calculat în numărul de voturi, așa cum este văzută, în cazul de față, mult așteptata și disputata nouă lege a pensiilor. Până când se va vedea, cu adevărat, de unde se va face rost de bani pentru majorarea pensiilor anul viitor, în două tranșe, așa cum s-a tot anunțat, rămâne de văzut, mai degrabă, de unde actualii guvernanți vor face rost de fonduri pentru majorarea salariilor angajaților din instituțiile publice de stat care, deja, de câteva zile încoace o tot țin din protest în protest. Ba, așa cum s-a anunțat inclusiv ieri, este de așteptat ca în unele instituții să fie declanșată inclusiv greva generală, având în vedere faptul că, așa cum s-a mai văzut, doar această formă radicală de protest poate să-i aducă la masa negocierilor sindicaliștilor, cu un final scontat, pe cei de la guvernare.