• Austria a transmis din nou că își menține veto-ul

Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen se află pe ordinea de zi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 5 decembrie, exact în forma în care a figurat și pe agenda JAI din decembrie 2022, când Austria a blocat intrarea României în spațiul european de liberă circulație, potrivit Hotnews. Anunțul privind includerea acestei teme pe ordinea de zi a Consiliului JAI a fost făcut de către europarlamentarul USR Vlad Gheorghe: „Acum la Bruxelles: aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, pe ordinea de zi a Consiliului JAI din 5 decembrie!
Menţionarea în agenda Consiliului este aproape identică față de cea de anul trecut, de la ședința în care veto-ul Austriei ne-a ținut la cozile Europei încă un an. Este ultimul tren pentru țara noastră, rămâne să vedem dacă toată presiunea pusă de Comisie, de Parlament, de fiecare dintre noi a funcționat și România va fi parte din spațiul liber de circulație european, așa cum merită încă din 2011”. Surse politice au declarat pentru HotNews.ro că tema a fost inclusă pe agenda JAI la cererea României, iar discuțiile sunt „avansate” și se fac „progrese”.
Decizia de a cere punerea pe ordinea de zi a consiliului JAI a aderării Românie și Bulgariei vine în contextul în care președinția spaniolă a UE, precum și Comisia Europeană au anunțat în mai multe rânduri că ambele țări trebuie primite în Schengen.
De asemenea, în iulie acest an, Parlamentul European a adoptat o rezoluție, prin care, indirect, face din Austria o problemă a Uniunii Europene, veto-ul său fiind considerat a lovi la temelia construcției comunitare. Eurodeputații cer Comisiei și Consiliului ca să facă posibilă aderarea la Schengen a României și Bulgariei până la finalul acestui an.
Tema a fost repusă pe agendă deși Viena a transmis în mod repetat că nu și-a schimbat poziția. Ultimul semnal a fost transmis vinerea trecută de către ministrul de Externe al Austriei, Alexander Schallenberg, care a spus că Viena își menține veto-ul față de extinderea spațiului Schengen cu România și Bulgaria, scrie Die Presse, potrivit Hotnews.
Oficialul austriac a insistat însă că blocada nu ar fi îndreptată împotriva României sau a Bulgariei, existând „o problemă fundamentală” cu Schengen.
Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, al cărui rol este unul formal, spunea săptămâna trecută că decizia Guvernului federal de a bloca aderarea României și Bulgariei la Schengen a fost una greșită și speră că „într-o bună zi aceasta va fi revizuită”.