N. Dumitrescu

Potrivit unui comunicat de presă transmis joi de Primăria Ploiești, s-a luat decizia ca, din noaptea de 3 noiembrie a.c., ora 0.00, să fie reluată furnizarea agentului termic pentru toate locuințele din municipiul Ploiești care sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare. ”Menționăm că agentul termic va fi furnizat către toate asociațiile de proprietari, cu excepția celor care nu doresc acest lucru urmând ca, ulterior, la solicitarea acestora, reprezentanții operatorului de termie să procedeze la deschiderea vanelor de căldură. În acest context, recomandăm locuitorilor orașului să verifice instalațiile interioare, astfel încât livrarea agentului termic să se deruleze în condiții optime”, au precizat reprezentanții municipalității ploieștene. Anunțul furnizării agentului termic la toate apartamentele din Ploiești care sunt racordate la sistemul centralizat vine după ce, din data de 18 octombrie a.c., s-a dispus, de către primarul orașului, Andrei Volosevici, livrarea energiei termice către toate unitățile de învățământ preuniversitar din oraș – creșe, grădinițe, școli gimnaziale și licee – pentru asigurarea condițiilor optime necesare derulării actului educațional. De asemenea, tot pe data de 18 octombrie a.c., Primăria Ploiești mai informa faptul că operatorului de termoficare de la nivelul orașului, Termo Ploiești, i-a fost avizat creditul bancar de 80 de milioane de lei pentru cumpărarea gazului necesar producerii agentului termic, municipalitatea girând acest împrumut pentru asigurarea, în condiții optime, a furnizării de agent termic – apă caldă și căldură – în sezonul de iarnă 2023-2024. Facem precizarea că, așa cum v-am mai informat într-o ediție a ziarului nostru, Termo Ploiești a obținut, pe data de 25 octombrie a.c., de la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, licența definitivă de furnizare a agentului termic, această licență adăugându-se altora trei deținute, respectiv aceea pentru producere a energiei electrice, valabilă până la data de 11.10.2027; de producere a energiei termice, valabilă până la data de 11.10.2027, și de furnizare a energiei electrice, valabilă până la data de 05.04.2028. Baza de clienți ai Termo Ploiești pentru furnizarea serviciilor de energie termică este alcătuită din 54.000 de apartamente, însemnând aproximativ 120.000 de persoane, respectiv 52% din populația orașului, dar și din agenți economici și instituții publice.