Populaţia trebuie să evite anumite tipuri de peşte şi să fie atentă la conservele de peşte pe care le consumă, deoarece există riscul unor toxiinfecţii, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” Iaşi, dr. Florin Roş, citat de Hotnews. Medicul a atras atenţia că, în anumite perioade ale anului, mai multe specii de peşte şi crustacee pot conţine biotoxine otrăvitoare, persistente inclusiv după gătire, adăugând că peştii cu aceste toxine nu arată rău, nu miros urât şi nici au un gust schimbat. În unele situaţii, gătirea, marinarea sau congelarea nu distrug aceste toxine şi prin urmare, otrăvirea este inevitabilă.