Mont Blanc, cel mai înalt vârf montan din Europa Occidentală, a fost măsurat în septembrie 2023 şi are înălţimea de 4.805,59 metri, cu 2,22 metri mai puţin decât în urma precedentei măsurători din 2021, au anunţat topografii francezi, a informat AFP, preluată de Agerpres.
Această diferenţă poate reflecta variaţiile pluviometrice din timpul verii şi a fost deja remarcată în trecut, a precizat Jean des Garets, topograf din departamentul francez Haute-Savoie, într-o conferinţă de presă organizată în oraşul Chamonix.
Acest vârf muntos, situat la graniţa franco-italiană, între regiunea franceză Haute-Savoie şi regiunea italiană Valle d’Aosta, „ar putea fi mult mai înalt peste doi ani” în timpul următoarei măsurători, a subliniat preşedintele Camerei de topografie din acelaşi departament din Franţa.
„Acumulăm date pentru generaţiile viitoare, nu suntem aici pentru a le interpreta, lăsăm acest lucru în seama oamenilor de ştiinţă”, a adăugat el, îndemnându-i pe jurnalişti „să nu utilizeze rezultatul (măsurătorii – n.red.) pentru a spune tot felul de aiureli”.
Echipaţi cu instrumente de ultimă generaţie şi, pentru prima dată, cu o dronă, aproximativ 20 de persoane repartizate în opt echipe au escaladat vârful Mont Blanc cu ajutorul unor frânghii, la jumătatea lunii septembrie, pentru a efectua timp de câteva zile mai multe măsurători în diverse puncte ale piscului.
A fost cea de-a 12-a ediţie a acestei operaţiuni, ce vizează în special cartografierea calotei glaciare şi colectarea de date ştiinţifice despre impactul evoluţiilor climatice asupra munţilor alpini, o iniţiativă lansată în 2001.
„După aceste campanii de măsurători, am aflat deja multe lucruri: ştim că vârful Mont Blanc este într-o perpetuă mişcare, atât prin prisma altitudinii, cu variaţii de aproape cinci metri, cât şi a poziţionării”, a subliniat Jean des Garets.