F.T.

Ieri dimineaţă, pompierii de la ISU Prahova au simulat o intervenţie la un operator economic din Ploieşti (Rafinăria Lukoil), cu punerea în aplicare a prevederilor Planului Roșu de Intervenție.
Potrivit unui comunicat al pompierilor prahoveni, scenariul a implicat intervenția în cazul producerii unei explozii cu eliberare în atmosferă de hidrogen sulfurat, în urma căreia 10 persoane au fost rănite grav.
Simularea a presupus, conform ISU Prahova, „informarea inspectorului șef al ISU cu privire la evenimentul produs și, de îndată, punerea în aplicare a Planului de Urgență Externă a obiectivului și a Planului Roșu de Intervenție Județean. După aceea, a fost informat prefectul județului referitor la situația cu care se confruntă, iar acesta din urmă a aprobat toate măsurile adoptate(…).
Cu un scenariu dinamic și în continuă schimbare, așa cum se întâmplă în situațiile reale, exercițiul a urmărit modul de lucru integrat al salvatorilor, dar și verificarea procedurilor de intervenție în situațiile simulate, precum și identificarea aspectelor ce trebuie perfecționate, atât procedural, cât și individual.

Scopurile principale ale acestui exercițiu au vizat verificarea practică a Planului de Urgență Externă și a Planului Roșu de Intervenție Județean, antrenarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și a Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției în monitorizarea și gestionarea situațiilor de urgență în cazul producerii unui accident major la obiective petrochimice, verificarea fluxului informațional decizional (și, implicit, testarea mijloacelor de comunicații) și dezvoltarea deprinderilor de lucru în echipă a personalului din cadrul forțelor de conducere, coordonare și răspuns».