F.T.

Potrivit unui comunicat al ISU Prahova, în weekend, peste 18.000 de hectare au fost afectate, la nivel naţional, de arderile necontrolate.
În acest context, pe fondul creşterii semnificative a numărului de incendii de vegetaţie uscată, reprezentanţii pompierilor prahoveni reiterează o serie de obligaţii care revin celor care igienizează terenurile de vegetația uscată. “Cetățenii sunt obligaţi – reaminteşte ISU Prahova – să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor acordate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 de lei la 15.000 de vlei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 de lei la 100.000 de lei pentru persoanele juridice.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală. Trebuie reţinut şi faptul că au fost situaţii în care , în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime. Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, din cauza fumului dens.De asemenea, nu este lipsit de importanţă efortul depus de pompieri pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenţia în alte situaţii în care cetăţenii se află în pericol». (Foto ISU Prahova)