Petrolul a încheiat seria meciurilor ”fade”, în care a avut ceva ghinion, nu a marcat timp de vreo 9 reprize și a strecurat îndoiala în aprecierile asupra echipei. A jucat cum nu se poate mai eficient la Craiova și a revenit pe loc de play-off, după victoria superbă obținută în Bănie, în fața Universității Craiova. Musi (57), Grozav (70) și Huja (90+2) au punctat pentru echipa noastră, în vreme ce golul gazdelor a fost marcat de către Kurtic (74), din penalty.
„Lupii” au regăsit gustul victoriei în campionat după o pauză de mai bine de două luni și au făcut-o în stil de mare echipă. La Craiova, echipa lui Pîrvu a făcut o demonstrație de joc exact, aproape perfect în defensivă și, față de ultimele patru jocuri, productiv și în ofensivă, iar rezultatul consemnat la final pe tabela de marcaj a venit, astfel, ca o consecință firească.
Să spunem că prima repriză a fost, raportată la numărul situațiilor de gol, una a Craiovei. Mitriță, Raul Silva sau Markovic au încercat poarta lui Zima, nu au găsit, însă, ținta, iar petroliștii au știut, pe măsură ce au trecut minutele, să absoarbă, cumva, presiunea adversarilor. Și, după pauză, la prima șansă, au dat lovitura, MUSI (57) punctând, din plonjon, după o centrare venită, de pe stânga, de la Dumitriu, care a îndeplinit perfect roul de apărător stânga: 0-1!
A fost reușita descătușării și, după ce Doua (64) a trimis razant cu transversala, din afara careului, iar Meijers (69) s-a speriat, parcă, de șansa de a marca golul campionatului, după o cursă de vreo 70 de metri, Doua și GROZAV (70) au făcut șah-mat defensiva olteană, pasa extraordinară a fundașului ivorian fiind fructificată, cu o execuție de finețe, un lob peste Popescu, de către GG7!

Craiova a sperat că poate reveni în joc, după ce Kurtic (74) a transformat o lovitură de pedeapsă, dar cineva a vrut ca finalul să fie scris special pentru Marian HUJA! Fundașul Petrolului, aflat la primul meci în campionat din decembrie anul trecut, timp în care a trecut printr-o operație la genunchi și o recuperare îndelungată, a securizat victoria, în primul minut al prelungirilor, atunci când a marcat golul de 3-1, cu o super lovitură de cap, după un corner de pe dreapta!
Un succes venit la momentul potrivit, ce a rupt, astfel, șirul parcă interminabil al remizelor. Echipa lui Florin Pârvu ajunge la cota 19 în clasament și revine pe poziția a șasea, la egalitate de puncte cu Hermannstadt și Farul Constanța. Urmează, sâmbătă, de la ora 20.30, pe „Ilie Oană”, duelul cu FCSB, atunci când vom avea parte, cu siguranță, de un stadion plin și o atmosferă pe măsura unei astfel de confruntări.

Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu).

Universitatea Craiova – FC Petrolul 1-3 (0-0)
Stadion: ”Ion Oblemenco”. Spectatori: circa 10.000. Marcatori: Kurtic (74, pen.)/Musi (57), Grozav (70), Huja (90+2).
Universitatea: L. Popescu – Borța, Screciu, Da Silva, Ndong – Danciu (58 Bairam), Kurtic, Houri (87 Isfan) – Roguljic (58 Crețu), Markovic (58 Ivan), Mitrița. Antrenor: Corneliu Papură.
FC Petrolul: Zima – Doua, Papp, Meijers (cpt), Pedro Almeida (75 Huja), Dumitriu – Hanca (90+3 Jefferson), Seto (84 Diomande), Jair, Grozav (84 Petrovic) – Musi (90+3 D. Radu). Antrenor: Florin Pîrvu.
Cartonașe galbene: Isfan (90+8)/Doua (34), Meijers (60), Pedro Almeida (73).
Au arbitrat: Ovidiu Hațegan – George Florin Neașcu și Ciprian Florin Danșa.
Rezervă: Iuliana Elena Demetrescu. Arbitru VAR: Ionuț Coza. Arbitru AVAR: Sorin Costreie.
Observatori: Nicolae Grigorescu și Romulus Gabor.
Jucătorul meciului: Dumitru Musi