N. D.

Întrucât a fost înregistrată o răcire accentuată a vremii în ultimele zile, la nivelul municipiului reședință al județului Prahova s-a dispus ca în toate școlile să se dea drumul la căldură. Astfel, potrivit unui comunicat al Primăriei Ploiești, transmis ieri, primarul Andrei Volosevici a dispus livrarea energiei termice către toate unitățile de învățământ preuniversitar din oraș, începând de astăzi, 18 octombrie 2023. ”Având în vedere temperaturile scăzute înregistrate în ultimele zile, la nivelul municipiului nostru, edilul șef al municipiului Ploiești a dispus operatorului S.C. Termo Ploiești S.R.L. furnizarea energiei termice în unitățile de învățământ ploieștene pentru asigurarea condițiilor optime necesare derulării actului educațional. Astfel, începând de miercuri, 18 octombrie 2023, toate creșele, grădinițele, școlile gimnaziale și liceele din oraș vor beneficia de aceste servicii”, se arată în comunicatul Primăriei Ploiești. Municipalitatea a mai făcut precizarea că livrarea agentului termic către asociațiile de proprietari, în această perioadă, se poate realiza în baza unei solicitări scrise adresate operatorului local, S.C. Termo Ploiești S.R.L. De precizat că, de regulă, furnizarea agentului termic la blocurile care sunt racordate la sistemul centralizat se face după ce sunt îndeplinite condiţiile legale pentru demararea sezonului de încălzire, respectiv cele care vizează că media temperaturilor înregistrate în intervalul 20:00 – 06:00, timp de 3 zile consecutive, trebuie să fie mai mică de 10 grade Celsius.
De asemenea, tot ieri, Primăria Ploiești a anunțat că operatorului de termoficare local, S.C. Termo Ploiești, i-a fost avizat creditul de 80 de milioane de lei necesar pentru cumpărarea gazului necesar producerii agentului termic. ”Primăria Ploiești a girat acest împrumut pentru asigurarea, în condiții optime, a furnizării de agent termic – apă caldă și căldură- în sezonul de iarnă 2023-2024”, a precizat municipalitatea.