Campionatele Naționale pentru Juniori au fost organizate în acest an la Brăila, oraș în care se pregătește și o parte a lotului național al respectivei categorii de vârstă. Participarea ploieșteană nu a mai fost atât de pregnantă precum în anii anteriori, cele două cluburi cu secții de box adunând, în total, doar trei medalii de bronz. Medaliații clubului CSM Ploiești sunt Ionuț Dragomir- la categoria 50 kilograme și Mihai Mușat- la categoria 52 de kilograme. Ei sunt pregătiți la club de antrenorii emeriți Titi Tudor și Adrian Pîrlogea, care i-au însoțit la Brăila. Tot la categoria 50 de kilograme a cucerit medalia de bronz Andrei Olteanu, component al clubului CS Petrolul Ploiești, care a fost îndrumat de la colțul ringului de antrenorul Ovidiu Dragomir. Campionul european Fabian Stroe (CSM Ploiești) nu a participat la această competiție, el având un program separat de pregătire în cadrul lotului național în vederea Campionatelor Mondiale pentru Juniori, care se vor desfășura între 21 noiembrie și 5 decembrie în Armenia, la Erevan. (G.M.)