George Marin
Au trecut zile bune de la partida de la Budapesta, partidă în care nu i-am putut bate pe rușii albi, așa cum i-am putea numi după traducerea numelui țării lor. Comentariile negative referitoare la acea partidă nu s-au stins nici acum, ele fiind oarecum în adormire după victoria împotriva Andorrei. Poate doar cei denigrați să aducă argumentul meciului egal dintre Elveția și Belarus. „Uite că și ăia… Nu ne mai acuzați pe noi!”. Dar este posibilă o nouă explozie a comentariilor și controverselor dacă, din nefericire, va veni vremea să regretăm cele două puncte pe care nu le-am putut cuceri.
Nu le-am putut cuceri pentru că nu am avut vioiciune și îndrăzneală în joc în fața unei echipe care a părut că nu își propusese mai mult decât să țină bine defensiva, una impecabil condusă de căpitanul lor, Sergei Politevich, și, dacă va fi posibil … Ar fi putut fi cu adevărat posibil o singură dată, dar Horațiu Moldovan, portarul nostru, a fost atent. Dar noi? Noi am atacat cu atenție. Se pare că așa se numește acum jocul lent, previzibil, fără nicio pată de culoare. Strategia aceasta a fost coordonată de pe banca tehnică dacă este să judecăm după intervenția vocală a lui Edi Iordănescu, din prima parte – așadar cu mult înainte de îndemnurile la calm lansate de Mihai Stoichiță de la „oficiala” noastră – la singura pasă inteligentă și îndrăzneață a reprizei, o „diagonală” la rasul gazonului strecurată de Stanciu, din centrul terenului advers către Drăguș, în stânga, către careul advers. În liniștea stadionului s-a auzit foarte clar: „Nu ne grăbiiiim! Am început bine și acum ne grăbiiim! De ce ne grăbiiiim? Caaalm, caaalm!”. Cu alte cuvinte, grăbiți-vă să dați gol, dar încet. Festina lente, ar veni spus pe latinește. Calmul acesta s-a aplecat cel mai mult asupra lui Man, care merita să fie schimbat încă de prin minutul 30. Apropo de Man, el ar fi trebuit să acționeze în zona fără iarbă, dar aceasta a rămas aproape necălcată. Așa că terenul supus criticilor nu ne-a deranjat foarte tare în prima parte.
Nu am marcat și pentru că noi am atacat cu mai puțini oameni decât au avut belarușii în apărare. Am încercat centrări către un atacant care este mai mult combinativ și care a fost cam izolat prin careul advers. Apropo, câte goluri a dat cu capul Alibec reluând mingi venite din centrări? În plus, Alibec a abuzat de „călcâie” și de alte fente în momente nepotrivite, pierzând baloane care ar fi putut avea continuitate. El o fi crezut că joacă în Cupa Mangaliei împotriva unei echipe de cartier. Ca să nu mai vorbim cât de mirat s-a arătat când a fost schimbat.
În fine, a mai fost controversa creată de Gică Popescu, permanent suspectat că atacă echipa națională pentru a-l susține pe Gică Hagi ca selecționer și pe Ianis Hagi ca selecționat. Popescu a făcut un comentariu tehnic foarte scurt, asezonat și cu un atac la persoana lui Iordănescu jr., însă fără a pomeni ceva despre jocul slab produs de Ianis Hagi cât și de alții. La rândul său, selecționerul i-a replicat fostului căpitan al Barcelonei – noi, ca români, nu ne dezmințim, ne pricepem la scandaluri, la vorbe strâmbe, la vorbe „cu fente” – și a susținut că echipa a făcut un joc bun cu aceeași convingere cu care deunăzi tatăl său, generalul, ne „ordona” același lucru după meciul contra Feroe, la Ploiești.
„Am controlat jocul” – a spus Edward Iordănescu. Nu cred că este cineva absurd să nu înțeleagă importanța posesiei balonului, să nu înțeleagă că o construcție cu calm a acțiunilor este la fel de importantă. Dar unde este pătrunderea, unde este direcționarea spre poarta adversă, unde este inventivitatea, unde este ritmul, unde este șutul și, la urma urmei, unde este golul?
„Arătăm mai bine în al doilea meci din aceste grupuri de două jocuri la trei zile” – a mai spus selecționerul. Da, cu Andorra am arătat mai bine pentru că echipa a fost mai vie, cu un Ianis Hagi foarte bun. Pentru că jumătate a fost schimbată, mai ales în părțile esențiale, adică în zona ofensivă. Au fost patru goluri și o frână trasă de echipă pe la jumătatea actului secund, considerând că a marcat destul, de parcă golaverajul n-ar avea nicio însemnătate. Amintind că vorbeam mai înainte de îndemnul la calm, și în acest meci ar fi fost potrivit pentru că intrările dure ale catalanilor i-ar fi putut irita pe ai noștri generând replici necontrolate ale românilor noștri și astfel ei s-ar fi putut căpătui cu ceva cartonașe colorate privite în față. Nu cred că prezintă atât de mare interes declarațiile de la finalul meciului cu Andorra, mai important este ca această victorie să fie privită realist, cu picioarele pe pământ. Clar că nu am bătut vreo valoare europeană, dar privind ultimele rezultate – ce-i drept, suntem neînvinși de nouă meciuri – ne întrebăm de-om mai bate și noi în viitorul apropiat vreo echipă dintre primele 15 ale Europei. Ei, da, la Elveția duce gândul, care este acum a 9-a. Moldovenii, cu mulți jucători din campionatul românesc, au făcut-o, luând patru puncte Poloniei, exact a 15-a în zona UEFA.
Încă un aspect foarte important de lămurit. În meciul contra Elveției, la Saint-Gall, echipa din Belarus a jucat în aceeași manieră cum a jucat și cu noi meciul de la Budapesta. Diferența a făcut-o indolența vedetelor helvete, crezute învingătoare la scorul de 1-0 obținut relativ repede, dar trezite brusc abia la scorul 1-3, foarte aproape de final, de catastrofă. Cei din țara cantoanelor au pornit zdravăn motoarele, ca în meciul cu noi, de la Lucerna, au egalat și chiar au avut o șansă să câștige. Am amintit asta ca nu cumva să „plecăm după fentă” și să ne amăgim.
