Petrolul a încheiat săptămâna cu un meci de verificare, disputat ieri, pe „Ilie Oană”, în compania formației de eșalon secund Chindia Târgoviște. „Lupii” s-au impus cu 2-0, golurile fiind marcate încă din prima parte a confruntării, de către Vali Țicu (min 15, penalti) și Sergiu Hanca (17).
„Căpitanul” formației noastre a deschis scorul la capătul primului sfert de oră al întâlnirii, atunci când a transformat o lovitură de pedeapsă, dictată de către „centralul” Andrei Moroiță după ce Rutjens l-a ținut pe Justiniano, la un duel în suprafața de pedeapsă a dâmbovițenilor. Doar două minute mai târziu, Hanca a majorat diferența, cu un șut excelent expediat de la 20 de metri, în colțul din dreapta lui Iustin Popescu, mijlocașul „lupilor” stabilind, totodată, și scorul final al întâlnirii.
Pentru Florin Pîrvu, meciul a reprezentat un bun prilej să ruleze și jucătorii care au evoluat mai puțin sau chiar deloc în acest debut de sezon, dintre cei pe care i-a avut la dispoziție pentru această confruntare. Au lipsit Musi, Rădulescu și Abuashvili, plecați la echipele naționale, în vreme ce Petrovic, Diomande și Jefferson au fost menajați, în condițiile în care au acuzat unele probleme de natură medicală. A debutat, în schimb, Denis Radu, dar tânărul jucător s-a văzut nevoit să părăsească terenul după doar câteva minute, din cauza unei accidentări la umăr, iar staff-ul tehnic al „galben-albaștrilor” l-a văzut la lucru și pe David Vraciu, un mijlocaș în vârstă de 21 de ani, ce a evoluat ultima dată pentru UD Almeria B, după ce, ca junior, a jucat pentru Real Madrid și CF Valencia.

Echipele care s-au întâlnit în testul de ieri:
FC Petrolul: Eșanu (32 Gavrilaș) – Dumitriu, Meijers, Pedro Justiniano, Țicu – Seto, Hanca – Constantinescu, Jair, Grozav – Roman. După pauză au jucat: Gavrilaș (60 Zima) – Doua, Pedro Justiniano, Garutti, D. Radu – Purtic, Vraciu – Dumitriu, Răducan, Mitrov – Roman.
Chindia: Popescu – Marc, Rutjens, C. Dinu, Ad. Ioniță – Gîț, Prejmerean, Militaru – A. Șerban, Moldoveanu, Ursu. Au mai jucat: Brânzea, R. Romeo, Călin, Golofca, Jah, Gneba, Zivkovic, Tache, Matiș, Negoescu.
Următorul meci oficial al echipei va fi luni, 18 septembrie, de la ora 21.45, în deplasare cu CFR Cluj.
Foto: Ionuţ Carbureanu.