N. D.

Recent, conducerea Primăriei Ploiești, reprezentată de viceprimarul Daniel Nicodim, a semnat acordul de cooperare privind desemnarea municipiului Ploiești drept “Capitala Tineretului din România” și punerea în aplicare a Programului “Ploiești #Let’s PLAY – Capitala Tineretului din România 2024”, documentul purtând de asemenea semnăturile directorului de Comunicare al BCR, președinților Consiliului Tineretului din România, Fundației Județene pentru Tineret Prahova, Federației Tinerilor din Cluj. Parafarea acordului menționat a venit la un an de la câștigarea de către orașul Ploiești a titlului de “Capitala Tineretului din România 2024”, conform documentului, programul cu titlul ”Ploiești, Capitala Tineretului din România 2024” urmând să fie pus în practică la nivel local pe baza principiului de co-management, asigurat de municipalitatea ploieșteană și Fundația Județeană pentru Tineret Prahova. Conform Primăriei Ploiești, durata acestui acord este între ziua semnării sale- 19 septembrie 2023 și 30 iunie 2028, iar perioada de implementare a programului este între 1 ianuarie 2024 și 31 decembrie 2024. ”Capitala Tineretului din România” este considerat drept cel mai ambițios program național destinat tinerilor, punându-i pe aceștia în centrul procesului de dezvoltare. Anual, un oraș din România primește, în urma unui concurs de concepte, titlul de ”Capitala Tineretului din România” și este sprijinit financiar, respectiv prin formare și consultanță în pregătirea și punerea în aplicare a inițiativelor din dosarul de candidatură. Programul ”Ploiești, Let’s PLAY” (Partnership. Lifelong-Learning. Advocacy. YOUth) este structurat pe patru direcții de acțiune: crearea contextului de stare de bine, acțiunea tinerilor în comunitate, consolidarea ecosistemului de tineret și crearea de perspective pentru tineri, premiul în valoare de 50.000 euro, oferit de BCR, co-inițiator al programului, reprezentând un punct de pornire pentru finanțarea și punerea în aplicare a proiectelor propuse. Practic, Programul ”Capitala Tineretului din România” va oferi Ploieștiului oportunitatea unică de a-și transforma propriile viziuni în proiecte de dezvoltare concrete, timp de un an, cu participarea activă a tinerilor, programul având la bază principii similare cu cele ale titlului ”Capitala Europeană a Tineretului” gestionat de Forumul European al Tineretului. Programul a debutat cu municipiul Cluj, în 2015, orașele purtătoare ale titlului ”Capitala Tineretului din România” fiind: Timișoara 2016-2017, Bacău 2017-2018, Baia Mare 2018-2019, Iași 2019-2020, Constanța 2021-2022, Târgu Jiu 2023. Programul ”Capitala Tineretului din România” este implementat în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.