Deputat PSD Bogdan Toader

Accidentele grave provocate de șoferi drogați, în urma cărora oameni nevinovați și-au pierdut viața, cazul polițistului din județul Brașov arestat pentru trafic de droguri, consumul substanțelor psihoactive de la vârste tot mai fragede sunt semnale de alarmă pe care suntem obligați să le luăm în considerare!
Deseori căutăm vinovați și ne concentrăm strict pe autorul fizic al unei fapte deosebit de grave, soldată cu decese, însă trebuie să recunoaștem că responsabilitățile, într-o mai mică sau mai mare măsură, sunt împărțite, iar instituțiile statului sunt parte a soluției pentru această problemă!
La nivel european, există un plan de acțiune în materie de droguri, unde statele membre UE, instituțiile naționale și cele europene au sarcini stabilite clar, cel puțin până în anul 2025. Solicit, pe această cale, Ministerului de Interne să prezinte un raport foarte clar al situației actuale a traficului de droguri din România, fiindcă a devenit deja un fenomen extrem de îngrijorător, căruia îi cad pradă și adolescenții, chiar și de la vârste extrem de mici.
Trebuie să căutăm, împreună cu instituțiile abilitate în combaterea acestui fenomen, căile legale și foarte bine structurate legislativ, cel puțin pentru a opri trendul ascendent al consumului de droguri, cu toate implicațiile pe care acesta le are în rândul populației.
Consumul de droguri are ca rezultat, în cele mai multe cazuri, dependența, care generează deseori și creșterea infracționalității, pentru ca dependenții să-și poată susțină financiar consumul. Cercul vicios, odată format, poate să conducă la situații critice – furturi, tâlhării, poate chiar și atacuri mortale!
Se propune acum, de către unii colegi ai noștri parlamentari, dezincriminarea deținerii de canabis sub o anumită cantitate. În unele state europene această decizie a avut efecte, trebuie să luăm însă în calcul lipsa sau ineficiența acțiunilor de prevenție, prin consiliere specializată – inclusiv la nivelul instituțiilor de învățământ.
Ce este de făcut în situația problemei consumului de droguri în rândul tinerilor din România, pe care însuși președintele României, domnul Klaus Iohannis, a anunțat că o va include pe ordinea de zi a Consiliului Suprem de Apărare a Țării?
Noi, în calitate de parlamentari, trebuie să demonstrăm că suntem capabili să facem modificările legislative necesare pentru reducerea acestui fenomen și mă bucur că Ministerul Familiei, doamna ministru Natalia Intotero, a lansat invitația tuturor organizațiilor neguvernamentale și instituțiilor naționale la o discuție aplicată privind măsurile imediate care trebuie luate pentru a reduce în mod special consumul de droguri în rândul tinerilor.
Cifrele oficiale spun doar o parte a realității și cu toate acestea sunt alarmante. Probabil este mult mai mult decât datele care apar în statistici și în rapoartele autorităților europene și ale celor naționale.
Raportul european privind drogurile, apărut în 2023, al Centrului European de Monitorizare a drogurilor și dependenței de droguri, realizat în colaborare cu Europol, arată că în jur de 29% dintre cetățenii statelor membre ale UE cu vârste între 15 și 65 de ani au folosit cel puțin o dată în viață droguri.
La nivel național, pe de altă parte, conform raportului întocmit de Agenția Națională Antidrog în 2022, circa 10% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani au consumat cel puţin un tip de drog ilicit de-a lungul vieţii, în timp ce 6% dintre ei au consumat și în ultimul an, iar 3,9% au consumat şi în ultima lună, fiind clară o creștere față de raportul oficial întocmit anterior.
Domnul prim-ministru, Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, a atras atenția, săptămâna trecută, asupra necesității modificărilor legislative privind prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri. Un draft al schimbărilor legilor existente trebuie să vină din partea Ministerului de Interne, al Ministerului Justiției și al Ministerului Sănătății, proiect care să intre în dezbaterea Parlamentului României. Se impune să acționăm, măcar în al 12-lea ceas, iar măsurile trebuie luate pe toate palierele, nu numai în plan legislativ.
Cooperarea internațională pentru combaterea traficului de droguri este un alt punct asupra căruia este de asemenea necesar să insistăm, iar în acest caz, Poliția Română și celelalte structuri din cadrul Ministerului de Interne trebuie să-și asume responsabilități clare.