Cupa „Viorel Mateianu” – trofeu dedicat memoriei fostului mare antrenor – a ajuns la ediția a X-a, în organizarea clubului de fotbal din Boldești. Vinerea trecută, în primul meci al acestei ediții jubiliare, CSO Boldești – Scăeni a învins pe Avântul Măneciu cu scorul de 6-2, iar în cel de-al doilea Constructorul Leova (echipă invitată din Republica Moldova) a dispus cu scorul de 4-3, de CSO Comarnic, după un meci foarte disputat. Sâmbătă, în finala mică, a fost Avântul Măneciu-CSO Comarnic 4-1, iar în finala mare CSO Boldesti a dispus de Constructorul Leova, cu scorul de 7-0. Ne-am bucurat de prezența doamnei Mateianu, soția marelui fotbalist, care împreună cu fiul a efectuat premierea echipelor. La finală a asistat și fostul mare arbitru prahovean Adrian Moroianu. „Mulțumim din nou galeriei, mulțumim tuturor competitorilor, precum și celor care au contribuit la buna desfășurare a competiției” – a fost mesajul organizatorilor acestui eveniment.