Ministerul Sănătăţii informează că, în perioada 21 – 27 august, au fost înregistrate 3.326 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, potrivit Agerpres. Conform Ministerului Sănătăţii, 973 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Până în prezent, au fost înregistrate 3.417.177 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0,16. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 133 persoane au fost reconfirmate pozitiv, a precizat Ministerul Sănătăţii.
În ultima săptămână, au fost efectuate 2.031 de teste RT-PCR şi 20.792 de teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.920.314 de teste RT-PCR şi 13.916.696 de teste rapide antigenice. Ministerul Sănătăţii mai informează că 497 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, la ATI sunt internaţi 41 de pacienţi, 26 dintre aceştia fiind nevaccinaţi împotriva SARS-CoV-2. Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 83 sunt minori, 80 fiind internaţi în secţii şi trei la ATI.
În ultima săptămână, au fost raportate de către INSP patru decese – doi bărbaţi şi două femeie.
Două dintre decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60 – 69 de ani, unul la categoria de vârstă 70 – 79 de ani şi unul la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, iar unul era vaccinat anti-COVID.
Până în prezent, 68.270 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în ţara noastră. La rândul său, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat că în săptămâna 21 – 27 august au fost confirmate 39 cazuri cu varianta Omicron a SARS-CoV-2, din care 21 sunt variante de interes, potrivit Agerpres.
CONFORM INSP, până în prezent au fost confirmate 204 cazuri cu sub-varianta BA.2.75, 567 cazuri cu BQ.1, 406 cazuri cu sub-varianta XBB, 466 cu sub-varianta XBB.1.5 şi 11 cu sub-varianta XBB.1.5+F456L a Omicron.
Până la data de 27 august 2023 au fost confirmate 9.994 cazuri cu varianta Omicron (VOC). Dintre acestea, la 3.073 a fost detectată sub-varianta BA.2 (31%), la 62 sub-varianta BA.4 (0,62%), la 3.481 cazuri a fost detectată sub-varianta BA.5 (35%).
Potrivit INSP, până la 27 august au fost efectuate 20.175 secvenţieri.Cele 39 secvenţieri au fost raportate de INBI Balş (24) şi INCDMM Cantacuzino (15).