Luiza Rădulescu Pintilie
Cât adevăr adună înțeleptele vorbe care spun că ei, copiii, vin direct de la Dumnezeu și că atunci când vrem să vedem raiul pe pământ este de ajuns să privim în ochii lor fiindcă ei sunt purtători ai frânturii de sfințenie și de frumusețe cerească dată omului dintru începuturi! Poate, de aceea, e și mai impresionantă imaginea unui copil care se roagă, care face semnul crucii, care aflat într-o biserică pare că aduce printre oameni chipuri luminoase de sfinți și de îngeri. Dar când copiii aceștia se dovedesc bucuroși și curioși în a cerceta și apoi a deprinde taina glasului vestitor și chemător al împământenitei tradiții de a bate toaca, spre a aduna credincioșii în sfintele lăcașuri de închinăciune, ori spre a-i strânge și mai aproape în momente înălțătoare ale slujbei, pare că înseși inimile lor poartă ecoul trâmbiței îngerilor, iar mâinile lor știu a face lemnul să cânte cu evlavie încât doar așteaptă să fie îndemnați și îndrumați într-o asemenea înduhovnicită deprindere.
Iar misiunea aceasta atât de luminoasă a dovedit-o, nu cu multe zile în urmă, o nouă ediție a celui dintâi, mai vechi și mai amplu Festival de Toacă și Clopote, organizat încă din 1993 de Parohia “Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Victoria, jud Brașov, devenit apoi național și internațional. Bucuria preotului Octavian Smădu de a împlini dorința copiilor din propria parohie de a bate toacă și de a se întrece în îndemânare într-un concurs local a găsit inclusiv în Prahova susținere. Dovadă că, încă de acum mai bine de zece ani am consemnat, în paginile ziarului nostru, despre grupul de copii din satul Cireșanu al comunei Baba Ana pe care preotul paroh Ștefan Potop nu numai că l-a pregătit cu dăruită stăruință, dar a și reușit să-l ducă în rândul celor mai buni.
Slujitor acum al Bisericii “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Blejoi, același preot a înființat nu numai corul de copii “Laurii Blejoiului“, ci a păstrat și a dus mai departe și tradiția participării la festivalul numit atât de sugestiv “Cântecul care zidește“ și care a transmis, dinspre lemnul de toacă și sunetul pătrunzător al clopotului, și prin cea de-a 18-a ediție tocmai încheiată, mesajul de credință și de speranță, de iubire de neam, de legătură cu tradițiile celor dintre care se ivesc, drept ramuri tinere, acești copii.
De data aceasta, pe lemnul neted, fără de niciun nod, de paltin ori de cireș șlefuit cu migală, au bătut ritmuri mai sacadate ori mai duioase copii din toată țara, dar și din Ungaria și Austria, într-o competiție ce a avut binecuvântarea ÎPS Laurenţiu Streza – Mitropolitul Ardealului și în care au fost apreciate nu numai claritatea ritmică a isonului, precizia și direcţia de deplasare a ciocănelelor din lemn de esență tare, ci și portul popular pe care l-au purtat cu mândrie copiii și tinerii participanți. Iar preotul Ștefan Potop are toată îndreptățirea să fie mulțumit o dată pentru că reprezentarea prahoveană a fost și de această dată de ținută, dovadă că fost răsplătită cu două importante recunoașteri, iar a doua oară pentru că fiul său cel mic – Nicolae Gabriel Potop, de numai cinci ani, a obținut premiul al doilea, iar fiul cel mare, Ilie Octavian Potop, în vârstă de 14 ani, a obținut premiul I.
Și dacă, în vechime, glasul de toacă era socotit drept „trâmbiță a îngerilor”, iar în ritmul lemnelor cele sunătoare s-a păstrat peste timp statornicia cântecului ziditor de credință și trăire duhovnicească, apropierea mai ales a copiilor de taina și meșteșugul lor devine o puternică legătură între generații, dar și între trecut și ziua de mâine. Mai mult decât atât, când le vor povesti, poate, bunicii ori părinții lor, sau preoții care le predau, din cărțile cele sfinte și din cărțile de Religie, despre bătrânul Noe care a bătut toaca întocmai cum i-a cerut Domnul încât în arca lui salvatoare, la care a lucrat 125 de ani, să urce câte șapte perechi din toate semințiile viețuitoarelor din lume, altfel vor înțelege câtă pătrunzătoare taine sunt înscrise într-o simplă bucată de lemn încât să aibă puterea să lege pământul de cer, omenescul de sfințenie, cele văzute de cele nevăzute…
