F.T.

„La altitudini de peste 2000 de metri și în zonele mai umbrite, încă mai puteți admira bujorii de munte din Parcul Natural Bucegi”, acesta este îndemnul postat de către reprezentanții Romsilva- Administrația Parcului Național Bucegi.
Iar cei care nu ajung să admire de aproape aceste peisaje mirifice, o pot face datorită lui Valentin Bălan, cel care a postat imagini de vis, cum este și cea alăturată .
Tot în aceeași postare a Romsilva- Parcul Național Bucegi se mai menționează: «<<Bujorul de munte>> sau Smârdarul (Rhododendron myrtifolium) este un arbust pitic, răspândit în zonele alpine din estul Europei, mai exact în etajele înalte din Bulgaria, România și Ucraina, ce crește în condiții dificile, aspre și astfel poate dispărea din anumite zone cu ușurință, din cauza factorilor de mediu sau celor antropici. Din acest motiv, este o plantă ocrotită prin lege, fiind interzisă vătămarea acesteia, sub orice formă. În acest context, reamintim că pe suprafața ariilor naturale protejate sunt interzise ruperea plantelor ori recoltarea lor în scop medicinal!».
Cu alte cuvinte, admirați floarea, dar n-o rupeți și nu plecați cu ea în plasă, acasă!