Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia să descopere amănunte dintre cele mai interesante despre istoria fotbalului de pe raza judeţului nostru. După ce ani la rând v-aţi delectat cu extraordinarele materiale semnate de Constantin Dumitru – Plopeni, vă propunem câteva episoade culese dintr-o altă sursă, lucrarea în trei volume intitulată „O istorie a fotbalului câmpinean”, apărută în 2020, sub semnătura jurnalistului Octavian Cojocaru.
Din acest episod ne vom îndrepta atenția spre altă grupare care a lăsat urme adânci în istoria fotbalului câmpinean- Unirea! Vorbim despre Unirea Câmpina, cea care a activat în anii 80. A nu se confunda cu Unirea Câmpina înființată în 2003, care a ajuns și ea pentru un sezon în Liga 3. Denumirea de Unirea Câmpina a apărut în anul 1986 și a fost rezultatul unor fuziuni repetate. De aceea s-a și numit astfel, fiindcă s-au unit sub un singur steag trei cluburi. Să urmărim, cronologic, pașii echipelor care au fost pilonii pe care s-a construit ulterior gruparea Unirea.

IRUE, IRUEAR, Electromotor
Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului și să începem cu pilonul principal. Baza acestei echipe denumite Unirea a fost întotdeauna Întreprinderea de Reparații Utilaj Electric Automat și Radiocomunicații (pe scurt IRUEAR. Sau și mai scurt: IRUE). Nu știm cu exactitate când s-a înființat echipa IRUE, dar prima ei mențiune în presa timpului apare în ediția 1959 – 1960 a Campionatului Raional Câmpina. Oricum, data înființării este undeva între 1951- anul în care a fost dată în folosință uzina (Electroutilajul de azi)- și 1959.

Pași apăsaţi
La început, IRUE s-a menținut la „apă mică”, n-a avut visuri de premărire. Din 1971, clubul apare menționat cu numele Electromotor, sub care va avea alt randament. Tot atunci, în vara anului 1971, Electromotor a participat la un baraj de promovare în prima ligă județeană, dar s-a împiedicat și n-a izbutit să atingă obiectivul. În sezonul 1973 – 1974, echipa a promovat în Seria a II-a județeană. În vara anului 1974, Electromotor a reușit să facă pasul spre prima divizie județeană. Apariția pe prima scenă județeană nu i-a speriat pe cei de la Electromotor, care au încheiat pe un onorabil loc 6 ediția 1974 – 1975. Cu mult peste echipele câmpinene obișnuite cu acest nivel: Metalul (Neptun) a terminat pe 12, Electrica – pe 14, iar Flacăra (Rafinăria), cea mai titrată dintre toate (cu 3 sezoane petrecute în Divizia C în palmares), pe 15, retrogradând!

Prima tentativă de promovare
În 1975-1976, deși se afla la abia al doilea sezon în prima ligă județeană Prahova, Electromotor a luptat pentru șefie și o eventuală promovare în C! Iată primele 5 locuri din acea ediție:
Clasament, Seria I
1. IUC Ploiești 30 15 11 4 58-33 41
——————————————————————
2. Electromotor Câmpina 30 15 8 4 54-27 38
3. Dacia Ploiești 30 14 9 7 43-27 37
4. Chimistul Valea Călugărească 30 15 7 8 51-37 37
5. Petrolul Băicoi 30 13 10 7 43-21 36

Lotul (75 – 76): Gheorghe Secuiu – Vasile Constantin, Nicolae Focșăneanu II, Vasile Frânculescu, Adrian Marcu, Gheorghe Marin, Nicolae Marin, Gheorghe Mocanu, Ion Ogică, Gheorghe Pârvu, Traian Popescu, Mihai Secuiu, Nicolae Sichim, Florentin Stăncescu, Mihai Teodor.
Antrenor: Vasile Bontaș
Președinte: Ion Marinescu
Delegat: Marin Banu.

A doua oară pe podium
Electromotor a demonstrat și în 1976-1977 că este una dintre forțele Campionatului Județean Prahova.
Clasament
1. Petrolul Băicoi 30 20 7 3 66-20 47
————————————————–
2. Tricolorul Breaza 30 20 6 4 73-21 46
3. Electromotor Câmpina 30 17 7 6 60-34 41
4. Minerul Filipeștii de Pădure 30 16 9 5 52-26 41
5. Chimistul Valea Călugărească 30 15 7 8 56-40 37

A treia oară consecutiv în lupta pentru promovare
În 1977-1978, Electromotor a dus, pentru al treilea an consecutiv, o luptă pasionantă pentru supremație. Dar această luptă s-a încheiat cu succesul celor de la ICIM Câmpina.
Clasament
1. ICIM Câmpina 30 22 4 4 75-21 48
————————————————————–
2. Electromotor Câmpina 30 19 8 3 81-17 46
3. Tricolorul Breaza 30 19 8 3 64-28 46

Lotul era, după cum veți vedea, cam același ca în urmă cu două sezoane. Echipa avea, așadar, o mare omogenitate. Doar pe banca tehnică observăm o noutate, pe Alexandru Banu, cel care stătuse mai bine de un deceniu pe banca celor de la IRA Câmpina. Ce mai e de remarcat la acest sezon al celor de la Electromotor este parcursul din Cupa României. Fiindcă a jucat în ediția viitoare împotriva celor din C, semn că ei câștigaseră Cupa pe județul Prahova. Din păcate, presa n-a consemnat niciun rezultat.

Lot (77 – 78): Vasile Bran, Mircea Bujoreanu, Vasile Constantin, Nicolae Diaconu, Mircea Hagianu, Adrian Marcu, Gheorghe Marin, Gheorghe Mocanu, Ion Ogică, Cătălin Prună, Gheorghe Secuiu, Mihai Secuiu, Nicolae Sichim, Florin Stăncescu, Mihai Teodor, Gheorghe Zbârcea
Antrenor: Alexandru Banu
Organizator-delegat: Marin Banu
Președinte: Ion Marinescu

A patra tentativă de promovare. Tot nereușită
În ediția 1978-1979, Electromotor Câmpina a făcut ceea ce știa mai bine: s-a bătut la promovare. Și tot ca de obicei, n-a reușit-o! A fost pentru al patrulea an la rând când echipa s-a clasat pe podium în Campionatul Județean Prahova.
Clasament
1. Victoria Florești 30 21 5 4 65-15 47
——————————————————————
2. Electromotor Câmpina 30 18 6 6 67-23 42
3. ICIM Câmpina 30 17 4 9 53-35 38
4. Tricolorul Breaza 30 15 7 8 49-31 37
5. Minerul Filipeștii de Pădure 30 14 8 8 56-28 36

Lotul n-a suferit nici în acest sezon mari modificări.

Lot (78 – 79): Vasile Bran, Mircea Bujoreanu, Marian Bucur, Vasile Constantin, Nicolae Diaconu, Nicolae Focșăneanu II, Mircea Hagianu, Vasile Horjan, Adrian Marcu, Gheorghe Marin, Gheorghe Mocanu, Paul Mușat, Cătălin Prună, Gheorghe Răducanu, Gheorghe Secuiu, Nicolae Sichim, Florentin Stăncescu, Marian Șovăială, Mihai Teodor
Antrenor: Alexandru Banu
Organizator – delegat: Marin Banu
Președinte: Ion Marinescu

A cincea oară aproape de C
În ediția 1979-1980, ghiciți ce s-a întâmplat? Electromotor Câmpina a terminat pe locul 2. Un fel de FCSB al timpurilor noastre. Al patrulea loc 2 în ultimii 5 ani. Doar o dată a „căzut” pe 3, stricând simetria. Să mai remarcăm ceva la această ediție. În Campionatul Județean Prahova a apărut un nume important: IRA Câmpina. Echipa care jucase 10 ani și jumătate în Divizia C și care fusese eliminată din competiție după o bătaie cu Viitorul Gheorghieni în martie 1979. Dar IRA a terminat pe un modest loc 9.
Clasament
1. ICIM Ploiești 34 23 7 4 66-24 53
——————————————————————
2. Electromotor Câmpina 34 20 7 7 72-41 47
3. Minerul Filipeștii de Pădure 34 19 8 7 66-30 46
(…)
9. IRA Câmpina 34 14 5 15 55-41 33

Lot (79 – 80): Gheorghe Secuiu, Vasile Bran – Marian Bucur, Mircea Bujoreanu, Vasile Constantin, Nicolae Diaconu, Nicolae Focșăneanu II, Mircea Hagianu, Vasile Horjan, Adrian Marcu, Gheorghe Marin, Gheorghe Mocanu, Paul Mușat, Cătălin Prună, Gheorghe Răducanu, Nicolae Sichim, Florentin Stăncescu, Marian Șovăială
Antrenor: Alexandru Banu

Din nou pe locul 2
Pentru a 6-a oară consecutiv, la finalul ediției 1980-1981, Electromotor Câmpina a terminat pe podium, pe locul 2, dar fără să fi contat cu adevărat în lupta pentru promovare. Iar IRA Câmpina a încheiat pe locul 10.
Clasament
1. Minerul Filipeștii de Pădure 34 23 8 3 83-16 54
——————————————————————
2. Electromotor Câmpina 34 19 7 8 70-35 45
3. Petrolistul Boldești 34 19 7 8 61-31 45
(…)
10. IRA Câmpina 34 11 11 12 46-49 33

LOT (80-81): Gheorghe Secuiu, Vasile Bran – Mircea Bujoreanu, Vasile Constantin, Nicolae Diaconu, Nicolae Focșăneanu II, Mircea Hagianu, Vasile Horjan, Adrian Marcu, Gheorghe Marin, Gheorghe Mocanu, Cătălin Prună, Nicolae Sichim, Florentin Stăncescu, Marian Șovăială
Antrenor: Alexandru Banu
Organizator – delegat: Mihai Teodoru
Președinte: Ion Marinescu

În episodul următor, vom dezvălui amănunte detaliate despre „cincinalul” desfășurat sub denumirea Sportul Muncitoresc Câmpina.