Florin Tănăsescu
Eram, mai suntem unii, tineri şi frumoşi. Lumea era sau este înc’-a noastră, a lor. Că, na, ştiţi dialoguri din astea:
– Vai, dragă, ce bine-arăţi!
– Serios? Cât îmi dai?
Trăiri, simţiri şi amăgiri… Pentru astea din urmă, dacă nu existau selfieurile, trebuiau inventate. Narcis, poate, a fost, cred, precursorul lor.
Sau fântâna în care s-a aruncat, îndrăgostit de cât era de mişto? „Aceasta-i întrebarea!”.
„Vai, dragă, ce bine arăţi”. Şi arătarea – scuzaţi, dar n-am găsit alt sinonim – se miră că nu claxonează şoferii după ea. Nesimţiţi şi ăştia, zău aşa!
Am fost, mai suntem unii, tineri şi frumoşi.
Uneori, mă gândesc că «dacă pe vremea mea» erau telefoane mobile, aş fi făcut altceva? Prostii, ştiu răspunsul: Nu!
Prostii am făcut, i-adevărat. Şi-mi pare rău că n-am făcut chiar mai multe. Că, na! Dacă nu faci totul la timpul potrivit… Ce farmec mai are, de exemplu, să mă duc la ciordit cireşe. Azi, acum, la vârsta mea!
Poate sună mai oblic, aşa, ca să nu zic trist, dacă mă gândesc la Hamlet. Ăl de se chinuia cu întrebarea «A fi sau a nu fi».
Încă sunt!
Poate mi-e frică să spun că totuși «ceva e putred»…. Dar nu în Danemarca. În mine!
Nu cred nicio iotă când mai zic câte unii: «Pfffff…. Da’ nu te-ai schimbat aproape deloc!».
Nu, nu existau telefoane mobile pe vremea mea. Pe vremea generaţíei mele. Iar dacă da, ce-am fi făcut cu ele?
Eu – că n-am căderea să vorbesc în numele altcuiva – mi-aş fi făcut selfie. Şi, fireşte, aş fi avut grijă să ocolesc orice fântână…. Că, deh, odată precedentul creat cu Narcis, ferească Dumnezeu!
Am zis «Eu». Păi, da! Fiindcă ne credem – uite că acum scriu şi-n numele altora – buricul Pământului. Centrul Universului!
Or nu-i aşa! Dar, ne minţim. Iar de vină sunt selfieurile.
Şi dacă nu?
Ce treabă au ele cu orgoliile mele? Sau – mă scuzaţi!- ale dumneavoastră?
Încă exist!
Nu contează anii. N-au importanţă cuvinte de genul: « Ai rămas acelaşi ca-n liceu!».
Nu dau doi bani pe chestia cu «Vârsta este doar un număr, important este să te simţi tânăr!».
Aş da, dar uite că n-am puterea asta, să-mi fac un selfie cu sufletul meu. Să văd cu-adevărat cine sunt.
N-am puterea asta, pentru că de mă văd, ştiţi ce fac? Nu ştiu dumneavoastră, dar eu aş da cu mine de pământ!
Deci, nu mă uit!
