V. Stoica

Spitalul Județean de Urgență Ploiești ar urma să se transforme în spital clinic universitar de urgență. Asta anunțau, luni după-amiază, Consiliul Județean Prahova și președintele acestei instituții, liberalul Iulian Dumitrescu. Conform acestor anunțuri ale reprezentanților CJ, studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” ar urma să studieze la Ploiești, unde – după cum spune Iulian Dumitrescu – ar veni și conferențiari și profesori ai UMF. ”S-a deschis drumul ca la toamnă să avem primii studenți mediciniști la Ploiești”, afirmă Dumitrescu. Foarte frumos! Dar despre noul spital județean promis prahovenilor încă de la începutul mandatului său, niciun cuvânt!
Vă mai amintiți de proiectul construirii unui complex medical la Ploiești, în apropierea actualului Spital Județean de Urgență de pe strada Găgeni, idee măreață a președintelui Consiliului Județean Prahova?
15 hectare de teren au fost cedate de municipiul Ploiești, în anul 2021, prin hotărâre a majorității Consiliului Local Ploiești, pentru construirea unui ”complex medical” în zona pepinierei SGU din nordul Ploieștiului. La momentul votului, prin HCL 282/26 august 2021 care prevedea transmiterea terenurilor respective din domeniul public al Ploieștiului în domeniul public al județului Prahova, se arăta, negru pe alb (vezi facsimil), că ”imobilele (…) se vor reîntoarce în patrimoniul municipiului Ploiești în cazul în care, în termen de 12 luni, nu se va realiza studiul de fezabilitate sau dacă, în termen de 24 de luni de la întocmirea studiului de fezabilitate, nu se va da ordin de începere a lucrărilor”.

În ce stadiu este licitația pentru SF

Pe 3 noiembrie 2022, s-au deschis ofertele depuse pentru studiul de fezabilitate al spitalului modular ce ar urma să fie construit la Ploiești, documentație estimată de Consiliul Județean Prahova, autoritatea contractantă, la 8,33 milioane de lei fără TVA, adică 1,69 milioane de euro.
Dată fiind valoarea mare a contractului, la procedura de achiziție s-au prezentat șapte ofertanți: ofertantul unic Tesseract Arhitecture; asocierea Bau Stark (Lider), Neroli General Solutions, S.C. ABC Development Aviation S.R.L., Chic Arhitectural Design; asocierea Rheinbrucke (Lider) – Linkstal Engineering S.R.L.; asocierea Iva Communications & Research (Lider), Vest Instal S.R.L.; asocierea 3TI Progetti Italia – Ingegneria Integrata S.P.A. (Lider), Yazgan Tasarim Mimarlik Inșaat Sanayi ve Ticaret Anonim Şirketi, We Project Engineering S.R.L.; asocierea Cubicon Invest (Lider), Mansart Corporate; asocierea Edificia Concept S.R.L. (Lider), InterTECH Design, Taller de Arquitectura Sanchez Horneros S.L.P.
Potrivit documentației, achiziția are ca obiectiv elaborarea studiilor de teren, a studiului geotehnic și a altor studii specifice necesare pentru Studiul de Fezabilitate al Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Toate acestea ar trebui să fie gata în 75 de zile calendaristice de la ordinul de începere și după constituirea garanției de bună execuție.
În actuala procedură de achiziție se vorbește despre un spital modular, format din mai multe corpuri de clădire.
De menționat, așa cum am mai precizat și în articolele anterioare legate de acest subiect, că prima licitație pentru SF, lansată pe 10 februarie 2022, s-a anulat, fiind reluată ulterior, după refacerea temei de proiectare, cu specificații complet diferite de cele inițiale, din cadrul primei proceduri de achiziție.

Contestație admisă parțial de CNSC

Una dintre societățile care au depus oferte la licitație – Tesseract Arhitecture SRL din Sibiu – a contestat raportul procedurii de achiziție privind desemnarea societății care să realizeze studiul de fezabilitate. Printre solicitările adresate Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor: ”anularea raportului procedurii și a actelor ce au stat la baza acestuia, din perspectiva respingerii ofertei Tesseract ca neconformă și inacceptabilă și a declarării câștigătoare a ofertei depuse de Asocierea Edificia Concept SRL (lider) – Taller de Arquitectura Sanchez Horneros S.L.P. – Intertech Design SRL”, precum și ”anularea actelor subsecvente raportului procedurii, inclusiv a adresei de comunicare a rezultatului procedurii”.

Prin decizia CNSC, a fost admisă în parte contestația formulată de firma din Sibiu și anulat în parte raportul procedurii de achiziție, în ceea ce privește oferta asocierii Edificia Concept SRL (lider) – Taller de Arquitectura Sanchez Horneros S.L.P. – Intertech Design SRL, desemnată câștigătoare, și actele subsecvente, CNSC obligând autoritatea contractantă la reevaluarea oferte asocierii menționate anterior, ”începând cu propunerea tehnică a respectivei asocieri, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare, în termen de 10 zile de la comunicare”.
Decizia a fost înregistrată la CJ Prahova la data de 2 mai 2023, astfel încât până pe 12 mai autoritatea contractantă ar trebui să se conformeze deciziei emise de CNSC și să reevalueze oferta declarată câștigătoare.
Am solicitat date privind această licitație reprezentanților Consiliului Județean Prahova, pe care le vom publica în momentul transmiterii răspunsurilor.
(Sursă foto: CJ Prahova)