Ieri, prim-ministrul rus Mihail Mişustin a semnat la Beijing o serie de acorduri cu China şi a apreciat că relaţiile bilaterale se află la un maxim istoric, informează Agenția Reuters, preluată de Agerpres.
Şeful guvernului de la Moscova este cel mai înalt oficial rus care a făcut o vizită în China după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut. El s-a întâlnit cu omologul său chinez, Li Qiang, şi a fost primit de preşedintele Xi Jinping.
«Astăzi, relaţiile dintre Rusia şi China sunt la un nivel fără precedent. Sunt caracterizate de respectul reciproc faţă de interesele celeilalte părţi, de dorinţa de a reacţiona împreună la probleme, care sunt legate de turbulenţele crescute pe arena internaţională şi de modelul de presiune senzaţională din partea Occidentului. Cum spun prietenii noştri chinezi, uniţi putem muta munţii», i-a declarat Mişustin lui Li.
La rândul său, premierul chinez a dat asigurări că ţara sa «este dispusă să colaboreze cu Rusia» şi iar promovarea unei «cooperări pragmatice» poate duce relaţiile la un nou nivel.
Vizita are loc după ce atât Rusia, cât şi China au reacţionat vehement la declaraţiile liderilor din G7 – grupul ţărilor democratice cu cele mai dezvoltate economii. Beijingul a respins încercările Occidentului de a face o legătură între relaţiile ruso-chineze şi războiul din Ucraina, insistând că legăturile bilaterale nu încalcă normele internaţionale şi nu vizează nicio altă ţară, iar China are dreptul să colaboreze cu cine doreşte.
Afectată de sancţiunile occidentale, Moscova mizează pe sprijinul Beijingului, însă chinezii nu depind la fel de mult de ruşi, apreciază Reuters; agenţia menţionează importanţa achiziţiilor de petrol şi gaze ale Chinei. Se estimează că livrările de energie din Rusia către China vor creşte anul acesta cu 40%.
China nu a criticat deschis agresiunea rusă împotriva Ucrainei, însă din februarie preşedintele Xi a promovat un plan de pace cu 12 puncte, primit cu scepticism în Occident şi salutat prudent la Kiev. Săptămâna trecută, reprezentantul special al Chinei pentru afaceri eurasiatice, Li Hui, a făcut o vizită în Ucraina, unde s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski, la începutul unui turneu în Europa. Beijingul a prezentat acest demers diplomatic ca pe un efort de promovare a negocierilor de pace şi a rezolvării politice a crizei, reaminteşte Reuters. Li Hui urmează să ajungă vineri şi în Rusia, a anunţat agenţia de presă oficială rusă TASS.