Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia să descopere amănunte dintre cele mai interesante despre istoria fotbalului de pe raza judeţului nostru. După ce ani la rând v-aţi delectat cu extraordinarele materiale semnate de Constantin Dumitru – Plopeni, vă propunem câteva episoade culese dintr-o altă sursă, lucrarea în trei volume intitulată „O istorie a fotbalului câmpinean”, apărută în 2020, sub semnătura jurnalistului Octavian Cojocaru.

Am văzut în episodul anterior cum doi fotbaliști cu dor de ducă – Ștefan Marcu și Grigore Bălăceanu – au fost „înfieraţi cu mânie proletară”, în aprilie 1961, pentru că au îndrăznit să ceară transferul la o formaţie care trăgea la promovarea în primul eșalon, Metalul Târgoviște.
Moda „înfierărilor” n-a dispărut. Facem un pas mare și ajungem în toamna anului 1966. Poiana nu începuse grozav sezonul: avea doar 3 puncte și 3 goluri marcate în primele 7 etape! Trebuiau găsiţi neapărat niște vinovaţi!

Toată lumea ataca pe cineva
Iată un material în care toată lumea a atacat pe toată lumea. Gicuţă Ionescu, antrenorul principal, pe jucătorii fără viaţă sportivă ordonată, Teodor Beffa, antrenorul secund, pe Gicuţă Ionescu, pentru că nu omogeniza o formaţie de bază. Opaţchi pe toţi jucătorii, fundașul Postolache pe atacanţi, tânărul Stroe pe bătrânii echipei, președintele uzinei pe jucătorii veniţi din alte părţi. Fiecare vedea bârna din ochiul celuilalt, nimeni nu vedea însă paiul din ochiul său!

Ancheta noastră. Ce se întâmplă cu Poiana Cîmpina?
Formaţia cîmpineană de fotbal Poiana a înregistrat în acest campionat rezultate, care pe lîngă faptul că nemulţumesc, sînt îngrijorătoare. După opt etape, echipa cîmpineană ocupă penultimul loc în clasamentul seriei I-a a campionatului categoriei B.
Care sînt cauzele acestui declin de formă? Ce trebuie făcut pentru revenirea acestei formaţii la forma sa obișnuită? Iată întrebări la care au răspuns antrenorii, jucătorii și suporterii echipei. Gicuţă Ionescu – antrenor principal: „Echipa se comportă slab, pentru că unii jucători, printre care Bejan, Matei, Șovăială, Iordache și Nanu nu sînt în formă. Slaba lor comportare pe terenul de joc, neputinţa de a rezista 90 de minute se datorează vieţii nesportive și dezordonate pe care o duc”. Teodor Befa – antrenor: „La aceste fapte condamnabile se mai adaugă lipsa de colaborare între jucătorii mai vechi în echipă și cei mai tineri. Aceasta, datorită celor mai vîrstnici, care se tem ca nu cumva tinerii să le ia locul în echipă”. Mihai Opanschi – portar: „Cele semnalate de antrenori sînt juste. Avînd în faţă, pe terenul de joc, toată echipa, îmi pot da bine seama ce se întîmplă pe teren. Sînt coechipieri, așa cum s-a mai spus, care nu rezistă 90 de minute de joc. Cauzele au fost enunţate. Nici tinerii jucători promovaţi în acest an nu au dat randamentul scontat”. Gicuţă Ionescu: „Aceasta este consecinţa neajutorării lor de către jucătorii „bătrâni”. Nu greșesc dacă spun că tinerii jucători Stroe și Dicianu au fost ocoliţi pe teren de ceilalţi jucători”. Vasile Postolache – căpitanul echipei: „Lacuna cea mai mare a echipei noastre este ineficacitatea liniei de atac. Ajunși în faţa careului de 16 metri, înaintașii încep dantelăria și preferă pasele laterale în locul șutului pe poartă”. Teodor Befa: „De fapt, în asemenea situaţie nu se pasează mingea, ci răspunderea pentru finalizare. Dar ineficacitatea atacurilor se datorează și schimbării formulei ofensive la fiecare joc, fapt ce dăunează omogenităţii”. Gicuţă Ionescu: „Am procedat așa, în căutarea celei mai bune soluţii. Singura salvare a echipei este „împrospătarea” liniei de atac sau, în ultimă instanţă, punerea pe picioare a lui Bejan și Matei”. Vasile Stroe – jucător (nou introdus în lot): „Cînd am venit de la juniorii Petrolului, toţi componenţii echipei Poiana ne zîmbeau prietenește. Acum, zîmbetul a fost înlocuit cu insulte. De altfel, de toate greșelile din timpul jocului numai noi, „puștii”, sîntem vinovaţi”. Radu Panenca, contabil: „Echipa de fotbal a asociaţiei noastre trece printr-un declin moral. Deși se spune că mulţi jucători sînt „bătrîni”, nu consider justă această apreciere, întrucît la 30 de ani se mai poate juca foarte bine fotbal. Numai că aceștia trebuie să ducă o viaţă sportivă, să se pregătească temeinic”. Gh. Stancu, maistru: „Se tot vorbește despre lipsurile fotbaliștilor, despre efectele acestor lipsuri, dar nu se spune cine se face vinovat de această stare de lucruri. Marea noastră greșeală a fost aceea că am tolerat unele abateri, la început izolate, ca acum ele să se înmul­ţească”. Ing. Gh. Tiseanu – directorul uzinei: „Importul de jucători din alte localităţi, așa cum s-a procedat pînă acum, nu este chiar cel mai nimerit procedeu pentru a întări echipa. Pe jucătorii aduși nu-i leagă nimic de uzină, de asociaţie. Convingerea mea este că una dintre cauzele principale ale căderii echipei o constituie slaba muncă de educaţie desfășurată în rîndul jucătorilor. Mai există un „ce” la mijloc: antrenorul. Acesta nu a reușit, după părerea mea, să pătrundă în sufletele jucătorilor, să-i facă să înţeleagă necesitatea pregătirii temeinice, a întrajutorării și dăruirii în joc”. În concluzie, forma slabă a echipei se datorează următoarelor cauze: viaţa nesportivă a unor jucători, slaba colaborare pe terenul de fotbal, lipsa de răspundere a jucătorilor faţă de sarcina pe care o au, de a reprezenta cu cinste culorile asociaţiei. De altfel, sublinierile făcute de cei care au participat la discuţia noastră, pot constitui tot atîtea concluzii utile pentru a se lua măsuri în vederea redresării acestei echipe. Le așteptăm.
Theodor Frangu
P.S: Considerăm victoria de duminică primul pas pe linia redresării echipei Poiana
(Flamura Prahovei, marţi, 18 octombrie 1966)

Ciudat este că această anchetă a apărut la două zile după primul mare succes din acel campionat, 3-1 cu Siderurgistul Galați, din etapa a 8-a.