Rusia nu invită niciun şef de stat sau de guvern străin la tradiţionala sa paradă militară din 9 Mai, în cel de-al doilea an de război al Kremlinului împotriva Ucrainei, relatează DPA, preluată de Agerpres. „Anul acesta nu au existat invitaţii speciale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului , potrivit agenţiei Interfax.
Doar preşedintele fostei republici sovietice Kârgâzstan, Sadâr Japarov, ar urma să participe la festivităţile care marchează cea de-a 78-a aniversare a victoriei Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial, întrucât oricum se va afla la Moscova într-o vizită de lucru.
Oficial, Kremlinul a justificat absenţa şefilor de stat străini prin faptul că în acest an nu este o aniversare importantă a evenimentelor.
Cu toate acestea, la aniversări similare din trecut, şefi de stat au venit la Moscova pentru a participa la ceremonia din Piaţa Roşie din Moscova, unde peste 10.000 de soldaţi defilează şi sunt expuse echipamente militare pentru această ocazie. Ruşii au început invazia la scară largă a Ucrainei vecine în februarie 2022.
Anul trecut, la aniversarea din mai, niciun invitat internaţional nu a participat la parada de la Moscova.
În acest an, festivităţile din regiunile aflate în apropierea graniţei şi în peninsula ucraineană Crimeea, care a fost anexată de Rusia, au fost în mare parte anulate din motive de securitate.