George Marin

Aparatul nostru cu Raze Pix l-a luat în colimator pe Felix Mathaus pentru a evalua progresul față de precedenta evoluție a sa care a fost analizată de noi. Pentru Petrolul, meciul de la Voluntari se anunța la fel de dificil ca precedentele. În acest play-out, etapă de etapă ploieștenii au avut parte de meciuri în care urmau să întâlnească numai echipe cu cuțitul la os, incluzând aici și Mioveniul care căuta să își valorifice ultima șansă. Plus că auzirăm noi o vorbă pe la capătul pistei aeroportului de la Otopeni cum că s-ar putea ca primarul Pandele să nu mai dea lovele dacă… Doamne ferește! Iată toate premisele ca aparatul nostru să compileze și să facă previziunea unui joc în care apărătorii petroliști vor avea de furcă.
Cum am spus-o de mai multe ori în analizele precedente, prestația unui fotbalist nu trebuie apreciată după numărul de baloane jucate, sau după numărul de pase, ci după eficiența lor. Dar, și aici, oricând trebuie făcută o discuție în corelație cu partea văzută a jocului, cifrele fiind doar ajutătoare. Oare putem spune că Mathaus a fost eficient în corectitudinea paselor din moment ce are doar una singură greșită (min. 81), aceea trimisă în aut la o neînțelegere între coechipieri? Da și nu. Da, este evident, procentul de pase corecte este de 96%. Nu, pentru că pasele lui au fost efectuate în zona defensivă (includem aici și lovitura liberă marcată în tabel), pasele au fost simple, de păstrare a posesiei, pase fără responsabilitate majoră. Misiunea destinată lui Mathaus pe teren este de a nu trece mingea de el, lucru pe care l-a făcut destul de bine. Vedeți numărul de respingeri, deposedări și de dueluri câștigate! Singura „extravaganță” și-a permis-o Mathaus executând un sprint pe zonă centrală după ce tot el a efectuat o intercepție (min. 52). Dar, nu i s-a pasat.
Dacă mingea nu prea a trecut de Mathaus, în schimb adversarii au mai făcut-o, el fiind atras deseori în zone depărtate de locul destinat lui în ansamblul defensiv petrolist. Reprezentativă a fost situația din minutul 45, când Mathaus a venit în marcaj cu Marcelo Lopes până la centrul terenului, în partea stângă, lângă tușă, în timp ce islandezul Sigurjonsson a pătruns adânc în terenul petrolist și a centrat nestingherit, Țicu fiind poziționat ceva mai central. Din fericire, Meijers a respins cu capul. O ezitare a lui Mathaus în debutul jocului îl putea lăsa pe Nemec scăpat spre poartă, dar tot petrolistul a revenit și a blocat pasa slovacului (min. 1). Apărătorul nostru l-a scăpat din marcaj și pe Damașcan, dar golul marcat de adversari nu a fost validat pe motiv de ofsaid.
S-a mai întâmplat ca adversarii să dejoace atacurile întru deposedare efectuate de Mathaus. Ei au rămas cu balonul pentru că Felix al nostru a ales să îl atace decisiv pe purtătorul de balon. L-a atacat decisiv, dar fără succes, pe Marcelo Lopes tot la centrul terenului, tot lângă tușă, în stânga,– zonă predilectă de acțiune pentru ilfoveni, mai ales în primul mitan – iar portughezul Voluntariului a zbughit-o cu avânt spre poarta petrolistă, dar fără a face vreo brânză (min.39). S-a repetat figura cu Marcelo Lopes care a primit mingea în zonă liberă, tot fără succes final, atacatul decisiv fiind Nemec de această dată (min. 55). După acest atac întârziat, Mathaus a mai produs un fault în urma unui alt atac decisiv, în apropierea careului, la circa zece metri de linia de poartă (min. 63). Am scăpat și de data aceasta.
Ar mai fi de discutat poziționarea lui Mathaus în raport cu adversarii la primul gol primit, gol care, mai degrabă, este consecința unei erori colective. Se naște întrebarea dacă Mathaus, și nu numai el, a stat bine sau nu în acea fază, încercând să vedem dacă s-ar fi putut evita golul. El s-a aflat foarte aproape de Meijers și foarte aproape de linia porții, Țicu încercând să acopere centrul careului. Șutul lui Marcelo Lopes, aflat fără marcaj în careu, cu greu putea fi oprit. Mathaus a încercat să blocheze, dar mingea a deviat , păcălindu-l și pe portarul nostru, Leitner.
Din ultimele povestite, s-ar părea că Mathaus nu a făcut nimic bun în cele 85 de minute până când a părăsit trenul accidentat. Nu este adevărat! O parte din faptele bune deja le-am prezentat mai sus. În plus, el a respins ce era de respins. A conlucrat bine în marcajul adversarilor cu Meijers (plus că i-a corectat greșeala acestuia din minutul 75) și, în special, cu Țicu. Am remarcat retragerea sa furibundă în apărare după ce a așteptat în van să își poată plasa lovitura de cap la o „liberă” bătută de Țicu, execuție care a „reușit” să declanșeze un rapid contraatac ilfovean (min. 56). Mathaus mai are un mare merit. El și-a păstrat calmul – spre deosebire de „arbitrii” Jefferson, Irobiso și Jair – într-un meci condus de un „cavaler al fluierului” care a reușit să irite pe toată lumea, fără părtinire, și care ar trebui să fluiere doar pe câmp, la oi, sub măslinii lui Vassaras.
Revenind la analiza precedentă asupra evoluției lui Mathaus din meciul din deplasare cu Craiolguța, amintim că lui Mathaus i-am dat gradul de „soldat disciplinat”. El a rămas același inimos și onest luptător dedicat echipei. Dar, după meciul de la Voluntari nu putem decât să îl declarăm „bun în grad”. Așteptăm să prezinte, în mod constant, motive mai consistente pentru a-l putea avansa.