CSŞ CSM Petrolul Ploieşti U16 a mers până la capăt cu seria de victorii din acest sezon şi s-a încununat campioană naţională după ce a câştigat și ultimul act al Turneului Final din Capitală, cu CSU ASE Bucureşti, scor 81-72 (21-21, 23-20, 20-12, 17-19)!
Au fost, atenție, nu mai puțin de 28 de victorii la rând pentru băieţii pregătiţi de Ionuţ Ivan, Loredana Munteanu şi Robert Munteanu, iar cea mai importantă a venit în finala din Sala Agronomia, la capătul unei partide pe care CSŞ CSM Petrolul Ploieşti a condus-o în cea mai mare parte a timpului. Codruţ Dinu a fost din nou imperial, reuşind 35 de puncte chiar dacă nu a prins cea mai bună zi la şuturile de la distanţă, compensând însă cu 12 recuperări şi 7 pase decisive, iar lângă el a venit celălalt play-maker al echipei, David Raşoga, autor a 23 de puncte şi al unor acţiuni inspirate în momente cheie ale meciului. A fost, însă, una peste alta, un efort de echipă extraordinar atât în acest meci, cât şi de-a lungul Turneului Final în special, încununat cu o nouă performanţă importantă, după cea reuşită de băieţii de la „U14” la începutul lunii martie.
Lotul de la această finală a fost următorul: C. Dinu (35 puncte, 3×3, 12 recuperări, 7 pase decisive), David Raşoga (23, 2×3, 7 recuperări), A. Dimov (10, 1×3, 11 recuperări), R. Movileanu (9 puncte, 8 recuperări), M. Oprea (4), L. Ionescu, F. Diaconescu, F. Nicolae, D. Matei, M. Stoica, D. Tănase şi O. Ion.

Trofee individuale pentru Codruţ Dinu şi David Raşoga

Cei doi lideri ai echipei noastre din finală, Codruţ Dinu şi David Raşoga, au intrat şi în posesia unor premii individuale la finalul turneului! Astfel, Codruţ a fost inclus în „best 5” al competiţiei, a fost considerat „cel mai bun pasator”, cu o medie de 7.4 assist-uri/meci, şi a fost declarat MVP-ul turneului (medii de 21 puncte, 11 recuperări şi 7.4 pase decisive pentru 32 la eficienţă), iar „Gogo” (medii de 12.4 puncte, 6 recuperări şi 4.8 pase decisive), cum îi spun prietenii şi colegii, care este component al echipei „U15”, a fost văzut drept „cel mai promiţător jucător” al întrecerii.
Cei doi au fost premiaţi de managerul Federaţiei Române de Baschet, fosta glorie a campioanei absolute a baschetului nostru, CSU Asesoft, Cătălin Burlacu, şi de actualul jucător al echipei Steaua Bucureşti, Titus Nicoară.