V. S.

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Filipeștii de Târg, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi agresat mai multe persoane din localitatea sa de domiciliu. Pe 1 aprilie, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Florești au fost sesizați de către o femeie că fiica sa ar fi fost agresată de către un bărbat. Din verificările făcute de polițiști, a reieșit că, în timp ce se afla la domiciliul său din comuna Filipeștii de Târg, apelanta ar fi avut un conflict spontan cu fratele acesteia, generat de o neînțelegere în familie, bărbatul lovind-o în zona pieptului. ”În vederea aplanării conflictului au intervenit și fiica apelantei, precum și alte trei persoane care, de asemenea, ar fi fost agresate de către bărbat, care ar fi folosit un obiect tăietor-înțepător, precum și un spray iritant lacrimogen, conflictul dintre aceștia desfășurându-se ulterior pe stradă. Tot din verificări, a reieșit faptul că persoana bănuită l-ar fi amenințat cu acte de violență pe soțul apelantei. La fața locului a fost solicitat un echipaj medical care a acordat primele îngrijiri necesare persoanelor vătămate, acestea refuzând transportul la spital. Persoanele implicate au fost conduse la sediul unității de poliție în vederea audierii. În baza probatoriului administrat, bărbatul în vârstă de 49 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, a informat IPJ Prahova.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, lovire sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.