Operatorul local pentru gestionarea rețelei de transport și distribuție a energiei termice din Ploiești – S.C. Termo Ploiești – a anunțat, în mod oficial, că nu a programat, pentru perioada imediat următoare, nicio lucrare la instalațiile de producere și furnizare a agentului termic. ”Având în vedere informațiile eronate care circulă în spațiul public despre o eventuală revizie, Termo Ploiești informează locuitorii municipiului Ploiești că în următoarele două luni nu se vor efectua lucrări de întreținere în CET Brazi. Aceasta înseamnă că toate serviciile de energie termică și electricitate vor funcționa fără întrerupere în această perioadă, iar clienții noștri nu vor fi afectați de nicio oprire programată. Termo Ploiești își menține angajamentul față de clienții săi de a oferi servicii de calitate și de a le asigura garanția unei continuități în furnizarea agentului termic, atât pentru căldură, cât și pentru apă caldă pe tot timpul verii”, au precizat reprezentanții Termo Ploiești. În acest context, s-a reamintit faptul că pentru orice problemă legată de activitatea acestei societăți, persoanele interesate pot apela numărul de telefon 0800.672.777, sesizările putând fi transmise și pe e-mail, pe adresa contact@termoploiesti.ro.