N. Dumitrescu

La doi ani după ce Ploieștiul s-a confruntat cu criza gunoaielor – neridicarea lor ducând, așa cum se cunoaște, la apariția munților de deșeuri menajere – potrivit municipalității, ploieștenii ar urma să aibă parte de o revoluție a… revoluțiilor în materie de colectare a gunoiului. Mai exact, în locul insalubrelor platforme de colectare existente între blocuri- așa cum este și Platforma 401, din imaginea de față, surprinsă joi dimineață în zona străzii Gh. Grigore Cantacuzino – ar urma să fie amplasate ”insule ecologice digitalizate”. În fapt, este vorba despre un nou concept în ceea ce privește managementul deșeurilor, Primăria Ploiești primind bani europeni în acest sens, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, anunțându-se că a și fost semnat contractul de finanțare pentru construirea acestor noi obiective. ”Insulele ecologice ce fac obiectul proiectului propus spre finanțare vor fi amplasate pe platformele existente, în zone de blocuri de apartamente, pentru următoarele fluxuri de deșeuri colectate separat: deșeuri de hârtie și carton, deșeuri de plastic și metalice, deșeuri de sticlă, deșeuri biodegradabile, deșeuri reziduale. Obiectivul specific al investiției îl reprezintă dezvoltarea unui management al deșeurilor eficient, prin suplimentarea capacităților de colectare separată, pregătire pentru reutilizare și valorificare a deșeurilor în vederea continuării procesului de conformare cu prevederile directivelor specifice și a tranziției la economia circulară”, a anunțat Primăria Ploiești. Pe de altă parte, conform municipalității, odată cu această investiție, ar urma să dispară inclusiv imaginea containerelor pline ochi cu resturi menajere ori aruncate direct pe jos. ”Urmare a realizării investiției, la nivelul municipiului Ploiești vor deveni operaționale 198 insule ecologice digitalizate, supraterane, care vor contribui la accelerarea procesului de extindere și modernizare a sistemelor de gestionare a deșeurilor în municipiu cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare în vederea conformării cu directivele aplicabile și tranziției la economia circulară”, au mai menționat reprezentanții municipalității ploieștene. Valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 9.740.610,00 lei, echivalentul a 1.980.000 de euro, la care se adaugă TVA aferentă cheltuielilor eligibile în valoare de 1.850.715,90 lei, iar așa cum s-a mai menționat, amplasarea insulelor ecologice digitale în cartierele ploieștene nu ar trebui să depășească finalul anului 2024. Pe de altă parte, având în vedere faptul că este vorba despre o revoluție în materie de management al deșeurilor, Primăria Ploiești a mai precizat faptul că insulele ecologice vor reprezenta, în fapt, ”un ansamblu de containere digitalizate destinate colectării separate a deșeurilor, accesul fiind asigurat pe bază de cartelă electronică”.