În ciuda ploii care a căzut la primele ore ale zilei, cea dintâi reuniune hipică oficială din 2023 a adus, duminică, sute de spectatori în tribunele Complexului Hipodrom şi s-a bucurat de un real succes!
Organizată cu sprijinul partenerilor de la „Supermarket La Cocoş”, reuniunea dedicată Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, la aniversarea zilei de naștere, a avut patru curse de trap în program, principalul eveniment fiind „Premiul de deschidere – Gheorghe Tănase”, ce s-a ţinut în memoria unuia dintre cei mai mari driveri ai României, câştigătorul a 7 Derby-uri de Trap ale României.
Desfăşurat începând cu ora 11:00, „Premiul de Deschidere – Gheorghe Tănase” i-a revenit armăsarului Viking, condus de Ionuţ Dumitru, care s-a impus la limită în faţa iepei Şansa W.E., care l-a avut în sulky pe Alin Tronaru. În celelalte curse ale zilei, câştigătorii au fost: Klipper (Premiul Bătăuş), Otawa (Premiul Arena) şi Wicked From Heaven (Premiul „Supermarket La Cocoş”.

Festivităţile de premiere au fost oficiate de reputatul medic Valeriu Zaharia („Premiul de Deschidere – Gheorghe Tănase”) şi de consilierii locali Alexandru Ştefan şi Dragoş Măchiţescu (Premiul „Supermarket La Cocoş”).
Altfel, spectatorii au fost întâmpinaţi în holul central al Complexului ­Hipodrom cu muzică de calitate, propusă de Cvartetul „Chronos”, din cadrul Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești.

Următoarea reuniune hipică este programată duminică, 9 aprilie, atunci când se va ţine „Premiul de Florii”.