Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia să descopere amănunte dintre cele mai interesante despre istoria fotbalului de pe raza judeţului nostru. După ce ani la rând v-aţi delectat cu extraordinarele materiale semnate de Constantin Dumitru – Plopeni, vă propunem câteva episoade culese dintr-o altă sursă, lucrarea în trei volume intitulată „O istorie a fotbalului câmpinean”, apărută în 2020, sub semnătura jurnalistului Octavian Cojocaru.
După câteva episoade în care am prezentat pe scurt istoriile unor cluburi locale şi am făcut o incursiune în arhive pentru a descoperi neajunsurile fotbalului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, e cazul să ne întoarcem şi spre figurile legendare ale fotbalului câmpinean. Facem un nou salt în timp şi ajungem în anii 60-70 pentru a descoperi detalii din portretul altui fotbalist important lansat în fotbalul mare de Poiana Câmpina. În general, marii fotbalişti de la Câmpina au mers spre sud, la Ploieşti (cei mai mulţi) şi la Bucureşti, pentru a-şi construi un nume. Au existat şi câteva excepţii, jucători care au mers înspre nord în căutarea gloriei. Să-l redescoperim, aşadar pe…
ŞTEFAN GORAN
Născut pe 24 septembrie 1942, brezeanul Ștefan Goran (cunoscut, mai degrabă după porecla Marcel) a fost remarcat de Poiana în Campionatul Regional. Era sezonul 1959 – 1960 și în Campionatul Regional a apărut, pentru un singur an de altfel, formația Unirea Podu Vadului, care s-a mutat apoi la Cornu. Cei din Podu Vadului au fost ciuca bătăilor, au și retrogradat, dar acolo l-a descoperit Poiana pe Ștefan Goran. „Nu eram legitimat, dar mergeam cu cei de la Podu Vadului și jucam pe fals. Acolo m-a văzut nea Tudorică Beffa și m-a chemat la Poiana: «Ce mai stai aici, mă? Nu vrei să vii la noi?». Și m-am dus. O jumătate de an am jucat la seniori, apoi m-au băgat la echipa mare”, și-a amintit Marcel Goran. A debutat la Poiana în sezonul 1961 – 1962 și a jucat și jumătate din ediția 1962 – 1963. Deși tânăr, marcase deja 11 goluri în tricoul Poianei. A plecat la Târgu Mureș, în armată. A fost legitimat la ASA Târgu Mureș, unde a jucat până la finalul ediției 1963-1964.
Golul cu Espanol
Au urmat cei mai frumoși ani, patru sezoane de vis la Steagul Roșu Brașov, în poate cea mai bună echipă a „stegarilor”, alături de brezeanul său Nicolae Pescaru, de „mexicanul” Stere Adamache, de Mihai Ivăncescu, de Csaba Gyorffy, de Iuliu Năftănăilă. Meciul lui de referință coincide cu poate cea mai frumoasă victorie din istoria brașovenilor. Se întâmpla în ediția 1965 – 1966 a Cupei Orașelor Târguri, precursoarea Ligii Europa de azi. După ce a trecut, în primul tur de NK Zagreb, Steagul Roșu Brașov a nimerit, în șaisprezecimile de finală, peste Espanol Barcelona. Să reținem un singur nume: Alfredo Di Stefano. Argentinianul avea aproape 40 de ani (era născut în 1926), dar fusese un fel de Messi al acelor ani, singurul care îndrăznea să atenteze la supremația mondială a legendarului Pele. Pierduse, probabil, șirul trofeelor câștigate: două titluri în Argentina, cu River Plate, trei în Columbia, cu Millonarios Bogota, opt în Spania, cu Real Madrid, cinci Cupe ale Campionilor Europeni, toate cu madrilenii, în chiar primele cinci sezoane. Ei bine, acest jucător, chiar dacă la 40 de ani, era cineva față de toată echipa „stegarilor”. În tur, la Barcelona, Espanol câștigase cu 3-1. În retur, pe 16 februarie 1966, s-a petrecut minunea. Cu tot Di Stefano al lor, catalanii n-au putut opri iureșul ardelenilor. Nicolae Pescaru a marcat un gol (23), Mihai Ivăncescu a reușit si el o „dublă” (52 și 60 – penalty), dar și spaniolii marcaseră prin Martinez (21) și Jose Maria (49). Catalanii erau calificați. Dar a venit minutul 80. Marcel Goran a marcat al patrulea gol. Scorul era egal, 5-5, iar pe atunci nu conta numărul golurilor din deplasare. S-a mai jucat un meci, tot la Brașov. De data aceasta, Espanol a câștigat cu 1-0 și a mers mai departe. Marcel Goran, jucătorul descoperit și lansat de Poiana Câmpina, a fost pentru o zi mai bun ca uriașul Di Stefano. În total, în Liga 1 a strâns 64 de meciuri și 18 goluri, iar în Cupa Orașelor Târguri a jucat cinci meciuri și a marcat două goluri. În perioada 1968 – 1971, s-a dus în B, la Chimia Suceava, alături de Constantin Mărculescu. A dat și la Suceava goluri pe bandă rulantă. La 28 de ani, în ianuarie 1971, s-a întors la Poiana. A salvat echipa de la retrogradarea în C, în iunie 1971, cu un gol decisiv în poarta brașovenilor de la Metrom. Peste un an a fost unul dintre puținii care au ținut steagul sus, dar Poiana a retrogradat după 20 de ani. A jucat și primul sezon în C, ediția 1972 – 1973. Avea însă 31 de ani și a văzut că a lăsat un urmaș de nădejde în atac, pe Paul Preda. S-a mutat la IRA, unde a mai jucat un sezon, 1973 – 1974, iar apoi s-a retras. Marcel Goran a fost un antrenor iscusit (la Brașov l-a avut elev pe un anume Marius Lăcătuș).
Fratele lui i-a facilitat aducerea unor jucători de la Victoria
Din anul 1988, Poiana a intrat în sfera de influență a clubului Dinamo. De fapt, avea legături mai strânse cu „satelitul” Victoria, echipa Securității. În acel an, echipa a fost antrenată de Virgil Blujdea, Vasile Florea și Ștefan Feodot, dar începuseră să apară jucători de la Victoria: Nemțeanu, Nica, portarul Sanda. Echipa s-a salvat. În campionatul început în comunism și terminat în capitalism (1989 – 1990), Poiana l-a avut antrenor pe Marcel Goran. Pe lângă Nemțeanu și Nica au apărut și alți jucători de la Victoria, portarul Rotărescu, mijlocașul Adolf. „Fratele meu a fost ultimul șef al Securității pe București (n.a. – Gheorghe Goran). El era prieten cu Bărbulescu de la Victoria și m-a chemat să iau jucători”, a recunoscut, fără ocolișuri, Marcel Goran, într-o discuție purtată pe 26 martie 2020.
La aproape 20 de ani de la momentul în care a salvat echipa cu un gol marcat Metromului, Goran a mai reușit o performanță similară și ca antrenor. Turul a fost simplu, dar a venit Revoluția. „Au fost condiții foarte grele imediat după Revoluție. Jucătorii au fost dați afară din serviciu sau nu erau plătiți, dar ne-am salvat”, și-a amintit Marcel Goran. În episodul următor, mai multe detalii despre prima tentativă a Poianei de înscriere în „dinamoviadă”.
