Nicolae Dumitrescu
Mihaela Radu
Sunt oameni, nu puțini, care odată plecați dintre noi intră, pur și simplu, în uitare. Peste ei se așterne, la scurt timp, vălul gros al uitării. Cât timp au fost vii, n-au însemnat mare lucru pentru societate. Au trăit într-un anonimat convenabil, care i-a salvat totuși de ridicol. Cenușie le-a fost însă existența, iar ignorarea ulterioară, consecința unui asemenea parcurs.
Există însă și alții care au marcat distinct locul lor în colectivitate, știind și putând să se facă folositori în fața grupului uman de care au aparținut. Trecerea lor la cele veșnice, la un moment dat, este resimțită din plin în plan uman, atât afectiv cât și profesional. Atunci când se vorbește despre ei, cuvintele sunt neputincioase, rostindu-se cu greu. Deși, se zice, nu e nimeni de neînlocuit.
Și, totuși, golul rămas nu este ușor de acoperit. Oamenii buni devin și mai buni atunci când nu-i mai ai. De altfel, zicala că omul sfințește locul nu-i o simplă afirmație circumstanțială. Ci un adevăr profund, mereu valabil și mereu răscolitor. Este aproape o axiomă, care obligă la reflecții bine cumpănite, dar în niciun caz compensatorii… Pentru rețeaua bibliotecilor din România, Marian Chirulescu este/a fost un nume de referință, o personalitate aureolată de o fertilă activitate. Ca expert în probleme de biblioteconomie, analist și comentator de literatură, ca și în calitate de documentarist. Pe scurt, un om de anvergură culturală și de un rafinat bun gust. Consolidat prin efortul său constant, desfășurat pe teritorii întinse, unele aproape neumblate, el aducând la lumină o serie de fapte și mărturii ale unor oameni care s-au ilustrat, mai abitir, în perimetrul județului Prahova și în zonele limitrofe. Aportul său prodigios a putut crea un fundament solid, apt să fie în slujba cercetării multidisciplinare. O mare parte a acestor preocupări s-a regăsit în multe din lucrările sale tipărite la Ploiești.
Se naște în ziua de 10 octombrie 1943, în orașul Predeal, într-o familie de intelectuali, având parte, ca singur copil, de o instrucție solidă, obstaculată, însă, de o perfidă boală a epocii – o poliomielită timpurie, devastatoare ca efect, care i-a lăsat urme adânci pe toată durata vieții. Un handicap locomotor i-a afectat major mobilitatea, dar nu l-a îndepărtat de școală și de alte rosturi indispensabile, limitându-i doar aria de mișcare și dinamica mersului. Cum se întâmplă adeseori, o asemenea infirmitate, amplificată ulterior, i-a întărit voința, dezvoltându-i consecutiv trăsături sau aptitudini pe care a știut să le pună în slujba emancipării sale socio-umane, reducând la maximum dependența de familie sau de anturaj.
Acomodarea lui cu lumea și cu învățăturile ei de importanță s-a petrecut decisiv la Liceul Teoretic din Predeal. Aici a avut parte de profesori buni și responsabili, unii dintre ei formați la prestigioasa școala transilvană. Aceștia i-au înțeles situația, ajutându-l să se maturizeze mai repede, să devină pragmatic și realist. Totuși, boala îl împiedică să termine școala în timpul corespunzător promoției sale, rămânând, ca vârstă, cu un an în urmă.
După absolvirea cursurilor liceale, în 1963, intră la Institutul Pedagogic din București, Facultatea de filologie, în cadrul Secției de biblioteconomie, la prima sa promoție. A fost o adevărată șansă pentru îmbogățirea lui spirituală, Bucureștiul, cu ofertele sale culturale, înlesnindu-i deopotrivă posibilitatea de a asimila enorm. Frecventează marile biblioteci, merge la spectacole și concerte, singur sau însoțit, participă la colocvii și nu-i scapă așa numitele conferințe cu caracter enciclopedic ale epocii, care îi aveau ca protagoniști pe unii dintre intelectualii de vază ai țării: George Călinescu, Tudor Arghezi, George Bălan, Geo Bogza, Eusebiu Camilar, Ovidiu Drimba, Cornel Chiriac, Ion Zamfirescu, Alexandru Balaci, Alexandru Rosetti, Dan Zamfirescu etc. Spațiile predilecte care găzduiau asemenea regaluri spirituale erau sala Dalles, Sala mică a fostului Palat regal, amfiteatrul „Odobescu”, al Universității, sau cel al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” și, nu în ultimul rând, Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa”, care era sursa principală de interes. Se adăugau desigur eminenții săi profesori de la Institut, printre care Dan Simonescu, Alexandru Bistrițeanu, Gheorghe Bulgăr, G. G. Ursu, Gheorghe Vrabie, Stanciu Ilie, Lidia Falcon, Emilia Șt. Milicescu, Virgil Cândea, Emeric Toth, Dima Drăgan Corneliu, Florente Ghinescu, Antoaneta Tănăsescu, Antonia Constantinescu, Victor C. Stoleru și alții. Erau acumulări umane variate, de care tânărul student se lasă mereu tentat, fapt care i-a permis să se distingă printre cei mai buni din acei ani. Harnic și conștiincios, tenace și scrupulos a fost din fire, iar inteligența nativă și caracterul, de timpuriu modelat, i-au favorizat parcursul.Nu-i de mirare, deci, că la absolvire a fost bine poziționat în ierarhia mediilor, obținând astfel o repartiție guvernamentală la Biblioteca regională din Ploiești. Aceasta, în condițiile în care, în cele două grupe înființate erau colegi de valoare precum Nicolae Mateescu, Eugen Ovidiu Chirovici, Mircea Constantinescu, Eugen Dumitru, George Vlădescu, Ileana Roman, care au ajuns să se afirme ca scriitori importanți.
(Va urma)
