Fundașul Ricardo Grigore a semnat cu Petrolul și va debuta pentru echipa ploieșteană mâine la Pitești, în ultimul meci din sezonul regulat, programat de la orele 17.30 în Trivale.
După plecarea lui Cosmin Achim, care a solicitat rezilierea contractului înainte de a fi judecat pentru faptul că a încălcat regulamentul, pariind pe meciuri din Liga 1, și faptul că Huja s-a operat, Petrolul a căutat rapid o soluție pentru defensivă, Grigore – liber de contract la acest moment – fiind varianta potrivită. Acesta urmează să evolueze pentru FC Petrolul Ploiești în meciurile rămase de disputat din sezonul 2022-2023. În vârstă de 23 de ani, Grigore a jucat în prima parte a campionatului pentru FC U Craiova 1948 (10 prezențe în Superliga, 3 în Cupa României), acolo unde fusese împrumutat de la Dinamo București. Fost component al reprezentativei „U21”, cu care a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo (2021) și la turneul final al Campionatului European din 2019, noul echipier al „lupilor” are 100 de prezențe și 5 goluri marcate pe prima scenă.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedent(Re)Începe!
Articolul următorA n e c d o t e