Cosmin Iliescu

Plopeni – în deplasare, respectiv CS Blejoi și C. S. Păulești s-au ”trezit” după o primă etapă în 2023 mai puțin fastă, reușind, în a doua apariție oficală din acest an, victorii pe linie!
CS Păulești a reușit un succes important, în fața celor de la Zărnești, pentru a rămâne la oarecare distanță de …zona cu emoții. Amfitrionii au început foarte bine jocul, cu multă ambiție și determinare, iar în min 6 Ad. Vintilă a rămas singur cu portarul advers, dar a tras mult peste poartă din 5 metri. Jocul a decurs într-o singură direcție iar în min 17 și 20 F. Sandu și Cr.Vasile au trecut pe lângă deschiderea scorului. Pressingul gazdelor a fost mult mai avansat, iar golul care ”plutea în aer” a apărut cu trei minute înainte de finalul primei reprize, Dumitrașcu ”înșirând” mai mulți adversari, după care a centrat excelent din partea dreaptă pentru lovitura de cap a lui C. Stoica, care a deschis scorul.
Jocul bun făcut de jucătorii echipei gazdă și dorința lor de a majora scorul pe tabela de marcaj a reușit încă o dată, chiar până la intrarea la cabine, când centralul partidei se pregătea să pună capăt primei reprize, în min. 45+2 autorul centrării de la primul gol, G. Dumitrașcu a pasat din nou perfect în suprafața de pedeapsă pentru F. Sandu care a înscris cu un șut simplu cu latul pe mijlocul porții pentru 2-0.
După pauză, gazdele puteau risipi orice emoție dacă veteranul Cr. Vasile reușea să își treacă numele pe lista marcatorilor (min.57 ), finalul devenind unul cu emoții.
Antrenorul Florin Pripu, a vrut să închidă jocul și să păstreze rezultatul intact pe tabela de marcaj, dar fotbalul te… ”pedepsește” atunci când te mulțumești cu puțin. Oaspeții au reintrat în joc și, deși nu au pus prea multe probleme gazdelor, în min70 au redus diferența (o lovitură liberă de la 20 de metri de poartă executată perfect de B. Marinescu care a redus din handicap cu un șut plasat pe colțul din dreapta al golkeeper-ului Nedelecu, pentru 2-1), dar gazdele au reușit să mențină cele trei puncte în contul lor până la urmă.
A fost etapa perfectă pentru toate echipele prahovene, pentru că C.S. Blejoi a făcut instrucție cu echipa doua a lui Sepsi, un meci în care nu s-a pus niciodată problema învingătoarei ci doar proporțiile scorului, fiind 6-1 pentru liderul seriei!
Iar C.S.O. Plopeni a obținut o victorie și mai importantă la Râșnov, pe un teren unde se câștigă foarte greu puncte. Astfel băieții antrenați de Daniel Dumitrache au învins cu 1-0, prin golul marcat de Dănuț Iancu, din penalti (min. 75) și au luat un avans de patru puncte pe al doilea loc de baraj, față de ocupanta locului 3, care a devenit acum SR Brașov.

C. S. Păulești – Olimpic Zărnești 2-1(2-0)
Stadion:”Comunal”. Păulești. Spectatori :100. Au marcat: C. Stoica (42), F.
Sandu (45+2)/B. Marinescu (70)
C. S. Păulești: N. Nedelcu – M. Țugui (90Al.Leca), A. Ștefan, J. Pătrașcu, A. Pinescu – C. Stoica, Cr. Vrăjitoarea – G. Dumitrașcu, Cr Vasile (cpt) (61Țăranu), F. Sandu (90 Ov. Saulea) – Ad. Vintilă (56 C. Neacșu)
Antrenori: Costin Plăvache și Florin Pripu.
A.S.C. Olimpic Zărnești: T.Botiș- R. Cristian (18 B. Radu), I.Șerban (18 B. Căldărea), C. Somandru (46 G. Dobre), E. Portic (46 M. Nicolae) – C. Marcu, L. Codreanu –H. Ilie (46 I. Grideanu) , Necula, Berloiu(cpt) – B. Marinescu.
Antrenor: Mihai Stere
Avertismente:G. Dumitrașcu (51), C. Stoica (59), M. Țugui (85), Neacșu (90+1), N. Nedelcu (90+3) / D. Necula (85)
Au arbitrat: Eduard Belegea – Cristian Cosmescu, Mădălin Prioteasa (toți din Argeș)
Observator de arbitri: Adrian Grigoraș (Dâmbovița) . Delegat de joc: Andrei Simion (București)
Jucătorul meciului: Gabriel Dumitrașcu (C. S. Păulești)

CS Blejoi – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe II 6-1 (4-0)

Marcatori: Mitu (11-autogol), Munteanu (16), Niƫescu (20-11m, 70), Bălaşa (26), D. Ilie (72)/Dobozi (78)
CS Blejoi: Marinache – Drăgoi (77 A. Şerban), Giuroiu, Stoica, Brăilă – Munteanu, Pahonƫu, Enache (cpt) – Dr. Mănescu (67 Dima), Bălaşa (61 D. Ilie), Niƫescu. Antrenor: Răzvan Vlad Sepsi OSK 2: Gedo – Crantea (75 Bălănucă), Cirstean, Dobozi, Mitu – Kocsis (59 S. Şerban), D. Renƫa (cpt), Grigore (46 Ene) – Nistor (46 Stanilav), Bende (46 Popa), Gyulai. Antrenor: Valentin Suciu.
Avertismente: Stoica (81), Giuroiu (85), Enache (90)/Dobozi (15), Crantea (30). Eliminare: Dobozi (86)
Arbitri: Dumitru-Robert Mormeci (Braşov) – Marian Tunsoiu (Şinca Noua – Braşov), Cosmin-Gheorghe Toca (Făgăraş)
Observator arbitri: Dan Niƫu (Turnu Măgurele); Delegat de joc: Daniel-Miodrag Mihai (Bucureşti)
Jucătorul meciului: C. Munteanu.

Liga 3, Seria 5, etapa 17

AFC Odorheiu Secuiesc – Kids Tâmpa Braşov 3-1
Tamas Becze (13), Csongor Simo (22), Szilard Szakacs (78) / Iulian Nechita (53)
CS Păuleşti – Olimpic Zărneşti 2-1
Costin Stoica(42), Florin Sandu (45+2) / Bogdan Marinescu (70)
Olimpic Cetate Râşnov – CSO Plopeni 0-1
Dănuț Iancu (75 – penalty)
CS Blejoi – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 6-1
Andrei Mitu (11 – autogol), Cosmin Munteanu (16), Mihai Nițescu (20 – penalty, 70), Sebastian Bălașa (26), David Ilie (72) / Krisztian Dobozi (78)
SR Braşov – KSE Târgu Secuiesc 3-0
Dragoș Popa (49), Mihai Ion (74), Dragoș Sandu (77 – penalty)

CLASAMENT ECHIPE
P W D L Gol Pct
1 CS Blejoi 17 13 2 2 51 – 16 (35) 41
2 CSO Plopeni 17 9 4 4 17 – 9 (8) 31
3 SR Municipal Brașov 17 9 2 6 25 – 21 (4) 29
4 Olimpic Cetate Râșnov 17 8 3 6 26 – 19 (7) 27
5 AFC Odorheiu Secuiesc 17 7 3 7 30 – 19 (11) 24
6 CS Păuleşti 17 6 3 8 19 – 32 (-13) 21
7 Kids Tâmpa Braşov 17 5 3 9 22 – 30 (-8) 18
8 Sepsi OSK Sf. Gheorghe 17 5 3 9 24 – 38 (-14) 18
9 KSE Târgu Secuiesc 17 4 4 9 14 – 31 (-17) 16
10 Olimpic Zărneşti 17 4 3 10 24 – 37 (-13) 15

Meciurile Etapei 18, 24- 25 martie, ora 15,00:
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – AFC Odorheiu Secuiesc
ASC Olimpic Zărneşti – CS Blejoi
ACS Kids Tâmpa Braşov – Olimpic Cetate Râşnov
CSO Plopeni – ACS SR Municipal Braşov
ACS KSE Târgu Secuiesc – CS Păuleşti