Luiza Rădulescu Pintilie

„Uneori avem nevoie să plăsmuim fiinţe imaginare, pentru a ne ajuta să traversăm punţi, imposibil de parcurs singuri… Chiar dacă nu avem, nu atingem, nu suntem, ne imaginăm, inventăm, construim sentimente, atingeri, dans, iubire… Despre asta e Sakura!(…) Iubirea este un zbor de fluturi pe drumul spre stele, ea este primăvara primăverii mele. Ea este Sakura!”. Astfel îşi începe „Cuvântul autorului „adresat cititorilor noii sale cărţi – Sakura – scriitoarea Adina Mandalac. Iar de pe coperta ce închide cele 184 de pagini le spune aceloraşi cititori, ca o concluzie, dar mai ales ca o speranţă: „Dacă sufletul ar avea flori şi noi am fi nişte grădinari iscusiţi, dacă am îngriji cum se cuvine potecile spre inimile noastre şi le-am împodobi cu flori de Sakura, ce mireasmă, ce culoare am avea şi câţi oameni fericiţi am fi !…”
Am primit cartea, la redacţie, de la Mizil – unde trăieşte autoarea şi se dovedeşte atât de implicată cultural şi afectiv în viaţa urbei – printr-un emisar, cu ceva timp în urmă şi, recunosc, m-a atras numele ei – Sakura (denumirea în limba japoneză a florii de cireş şi a întregului spectacol „ţesut „în jurul tainei îmbobocirii, a deschiderii petalelor alb-rozalii şi apoi a scuturării lor) – fiindcă splendoarea florilor de cireş şi bucuria de a le privi (şi aceasta o veche tradiţie japoneză numită „hanami”) le port cu mine, după cum am mărturisit de multe ori, dintotdeauna. Apoi, din cea dintâi răsfoire a paginilor le-am reţinut pe cele pe care se desfăşoară un lung şir de scrisori, din câteva păstrându-se inclusiv imaginea scrisului de mână – fiindcă îmi plac scrisorile şi mi-am reamintit cât de mult mă întristează că arta scrierii lor şi „moda” expedierii în plic, cu timbru şi tuşul ştampilei de poştă, chiar şi aşa, cu întârzierile devenite legendare, de parcă ar călători mereu, pe drumuri grele, cu poştalioane prea vechi – se pierd tot mai mult.
Cel puţin două motive să citesc apoi cartea şi cu mult mai multe motive să nu o… povestesc în această modestă cronică fiindcă nu am niciun dubiu că oricine o va citi – şi îmi îngădui să adaug îndemnul acesta – va descoperi, la rândul său, în povestea de dragoste pe care o cuprinde şi în toate deschiderile al căror punct de plecare e aceasta propriile sale sensuri, ba îndrăznesc să adaug şi propriile sale… redescoperiri despre a fi şi a iubi ori a fi iubit, despre fericire şi nefericire, în fapt despre viaţă. În prefaţa cărţii, caricaturistul Marian Avramescu scrie cu precizia tuşei sale grafice: „parcurge-i prima pagină şi vei realiza că nu ai aer, dacă n-o citeşti până la fraza de final”. La rândul său, autoarea le mai mărturiseşte undeva cititorilor:” Nu există acţiune. Finalul nu zguduie, nu cutremură lutul, doar degetele vă vor intra în carne dacă veţi strânge mâna”.
Fără doar şi poate, cu experienţa celorlalte cărţi pe care le-a semnat (Macii din vis, Infidelitate – poezie, romanele Început și sfârșit, Femeile singure, Profesorul (două volume), Autopsierav – Confesiuni) autoarea stăpâneşte deprinderea de a-şi apropia cititorii şi a nu-i lăsa apoi să se depărteze cu uşurinţă. Fără a fi prea multe încât să …sperie, nici prea puţine încât să expedieze mesajul, paginile cărţii compun, una câte una, povestea. Adevărată sau închipuită, trăită sau imaginată cu arzătoare dorinţă, total sau în parte, cu mult mai important mi se pare că, într-un fel, povestea aceasta deschide pentru fiecare o fereastră a regăsirii într-o întâmplare, într-o emoţie, într-o clipă de fericire sau într-o alta de incertitudine, într-un gest de tandreţe, de iubire sau de asumată despărţire, într-un cer cu nori, într-o primăvară cu flori de cireş, într-o scrisoare, într-un citat, într-un colţ de muzeu dintr-o mansardă, de la capătul unor scări, pe un hol de spital, într-o amintire, într-o poezie cunoscută ori abia descoperită. Sakura simbolizează, prin definiţie, fragilitatea şi efemeritatea vieţii. Iar în cartea aceasta se rescrie cumva şi simbolistica legată de o acceptare a destinului, a karmei şi nu doar atât, ceea ce merită , iar spun, descoperit de fiecare în felul său. Personal, am văzut printre rânduri desăvărşirea stampelor japoneze cu crengi de cireş pline de flori şi am auzit lirismul cuvintelor aşezate în liniile pline de înţelepciune ale unui haiku. În unele pagini mi s-a părut a fi cel care spune „Nu există străini între noi!/Toți suntem frați unul cu celălalt/Sub flori de cireș” (Kobayashi Issa), iar în altele: ”În momentul înfloririi/Cireșii sunt ca norii /Nu de asta sufletul a devenit mai spațios/Ca un cer de primăvară?” (Kamo Mabuchi).
Or, cine dintre noi nu are nevoie deasupra sa ori înlăuntrul său sufletesc, măcar din când în când, de un cer de primăvară?! Şi dacă nu veţi vedea niciodată spectacolul măreţ al livezilor de cireşi plini de flori din Japonia, pentru care televiziunile îşi întrerup buletinele de ştiri ca să anunţe, pe zone, calendarul precis al înfloririi , iar în primăvara tocmai începută veţi „pierde” prea grăbita ninsoare albă căzută peste cireşul din grădină ori de la colţul propriei case, în cerneala sufletească în care s-a scris romanul Sakura veţi regăsi, în orice anotimp, adieri ale parfumului dulceag de cireşi înfloriţi venind dinspre primăvara iubirilor şi iubirile primăverilor.
*** Lansarea cărţii va avea loc sâmbătă, 18 martie a.c., cu începere de la ora 10,30, la Muzeul „Conacul Bellu” din Urlaţi, autoarei urmând să-i fie alături personalităţi culturale şi politice, prieteni şi cititori. În acelaşi cadru vor avea loc vernisajul expoziţiei de pictură ­„CULORILE TIMPULUI” – ce reuneşte lucrări semnate de Elvina ­Draghina, Maria Nicolae și Teodora Rînciog – şi un moment vocal-instrumental susţinut de Grupul Folk al Casei de Cultură din Urlaţi.