Nu există părinte sau adolescent care să nu experimenteze sentimente de tristețe, cu ei înșiși sau împreună cu celălalt, pe măsură ce trec prin anii de transformare ai copilului. Procesul îi poate obosi pe amândoi și nu va înceta până când nu se va produce separarea lor.
Detașarea și diferențierea de copilărie și de părinți se vor produce pe măsură ce se dorește mai multă independență și individualitate de către tânăr. Un adolescent sănătos va căuta să le obțină pe ambele, în același timp, potrivit unui documentar prezentat de Hotnews. Din cauza acestei creșteri mai rapide decât în copilărie, adolescența tinde să fie un proces mai abraziv din punct de vedere emoțional pentru toți cei care îl traversează. Cinci schimbări majore erodează vechea dependență a copiilor de părinți pentru a permite apariția independenței lor și a individualității care va duce la separarea de părinți.
Iată semnele caracteristice că schimbarea copilului a început:
1. „Ne simțim mai puțin conectați decât înainte“ – crește distanța dintre părinți și copii;
2. „Suntem diferiți“ – crește diversitatea copilului;
3. „Ne confruntăm cu mai multă opoziție din partea copilului“ – crește rezistența la autoritate;
4. „Nu ne mai confesăm unul altuia ca înainte“ – crește intimitatea personală a copilului;
5. „Prietenii contează mai mult“ – crește influența acestora.
Există foarte multe tipuri de tristeți pe care un adolescent în schimbare le poate experimenta în această perioadă. Greu de înțeles și pentru el, cu atât mai mult pentru părintele care traversează această perioadă alături de copil, acestea nu vin niciodată singure, ci e vorba mai degrabă de un amestec de stări: • nerăbdare, frustrare și iritare;
• durere, furie, nemulțumire și resentimente.
Mai simplu spus: adolescența este, în mod natural, o perioadă mai sensibilă din punct de vedere emoțional atât pentru cel care o străbate, cât și pentru relația părinte-copil. Din acest motiv, este important ca părinții și adolescenții să știe că unele momente de nefericire vor trece pe măsură ce copiii cresc.
Modul în care sunt gestionate aceste momente de tristețe este cel mai important. Ceea ce contează este ca părinții să ofere un exemplu constructiv pentru a arăta calea sănătoasă. Pentru asta, ei trebuie să-l ajute pe copil să-și transforme tensiunea pe care o simte în cuvinte. „De câte ori ne simțim supărați unul pe celălalt, trebuie să vorbim. Să discutăm despre ceea ce simțim, despre ceea ce se întâmplă. Să vorbim și să ne ascultăm. În acest fel, putem rămâne conectați pe măsură ce ne despărțim treptat, așa cum e normal“, susţine psihologul Carl E. Pickhardt.
