Ieri, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că liderii de pe Flancul estic al NATO au datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii şi a subliniat că prezenţa militară americană crescută trebuie să continue.
„Acest război a adus doar suferinţă şi deznădejde, crime şi strămutarea a milioane de ucraineni, distrugeri fără precedent şi nesiguranţă. Noi, liderii de pe Flancul estic, avem datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii. Trebuie să continuăm să dovedim fermitate în îndeplinirea angajamentelor de sprijin pentru Ucraina, atât cât va fi necesar, pentru a câştiga acest război. România va continua să facă acest lucru. Nu suntem singuri în demersul nostru. Efortul nostru are un obiectiv şi o amploare transatlantice”, a spus şeful statului în deschiderea reuniunii extraordinare a Formatului Bucureşti 9 (B9) de la Varşovia, potrivit Agerpres. El a salutat participarea preşedintelui SUA, Joseph Biden, la reuniune, arătând că aceasta reconfirmă substanţa formatului Bucureşti 9 şi angajamentul Administraţiei americane faţă de securitatea Flancului estic.
„Acest angajament este extrem de solid şi vizionar: o prezenţă militară americană crescută – care trebuie să continue – şi pregătirea unei strategii a Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră”, a spus Iohannis, care a salutat şi participarea secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.