V. Stoica

Informația despre bătaia izbucnită, la mijlocul lunii ianuarie, între trei eleve ale Școlii Gimnaziale Centrale din municipiul Câmpina a ajuns și la Avocatul Poporului, care a deschis o anchetă în acest caz, chiar a doua zi de la apariția în mass-media a știrii, iar ieri, 8 februarie, a emis o recomandare în atenția directorului unității de învățământ, prof. Florentina Dumitrașcu.
În luna ianuarie, Avocatul Poporului a dispus efectuarea anchetei la Școala Gimnazială Centrală Câmpina, cu privire la posibila încălcare a prevederilor constituționale referitoare la dreptul la viață, la integritate fizică și psihică, respectiv protecția copiilor și a tinerilor.
Din verificări, s-a stabilit că incidentul în care au fost implicate cele trei eleve a fost consemnat în Registrul actelor de violență, iar conducerea școlii a transmis informări scrise la Inspectoratul Școlar, la Biroul Siguranță Școlară din cadrul IPJ Prahova, solicitând și sprijinul unui consilier școlar.
”La nivelul Școlii Gimnaziale Centrale Câmpina s-a declanșat ancheta internă de către membrii Comisiei de prevenire a violenței în școală, împreună cu membrii Grupului de acțiune anti-bullying care au purtat discuții cu personalul didactic, elevii implicați în incident, dar și cu părinții acestora, reieșind faptul că incidentul a fost intenționat, cele două agresoare urmărind și așteptând victima să sosească la școală, una dintre elevele agresoare a postat înregistrarea video a respectivei agresiuni pe o rețea de socializare, imediat după incident, în timpul programului școlar”, se menționează în raportul întocmit de reprezentanții instituției Avocatul Poporului.
”În cadrul Școlii Gimnaziale Centrale Câmpina, județul Prahova, funcționează un grup anti-bullying, comisia pentru prevenirea violenței, există un plan de măsuri și acțiuni preventive, însă nu este elaborată și difuzată către cadrele didactice o procedură operațională proprie acestei unități școlare care să vizeze prevenirea și combaterea violenței în școală”, se arată în Recomandarea nr. 15/08 februarie 2023, emisă de Avocatul Poporului.
Ce măsuri trebuie să ia, în termen de 30 de zile, conform documentului menționat, directorul Școlii Gimnaziale Centrale Câmpina? Printre altele, să revizuiască Regulamentul de organizare și funcționare al școlii sau pe cel de ordine interioară, astfel încât să fie introdus obiectivul ”școală cu toleranță zero la violență și la bullying”, afișarea regulamentului revizuit pe pagina de internet a școlii, precum și să informeze în scris părinții sau reprezentanții legali ai minorilor implicați în cazuri de violență școlară (agresori, victime sau chiar și martori) cu privire la acordarea gratuită a serviciilor de consiliere psihoeducațională, cu acordul scris prealabil al părinților sau al reprezentanților legali ai elevilor.
În plus, potrivit Avocatului Poporului, este nevoie de intensificarea derulării unor activități educative și preventive privind consecințele săvârșirii actelor de violență, prin implicarea elevilor, a cadrelor didactice, a părinților, dar și a consilierilor școlari sau a reprezentanților altor autorități, cum ar fi Poliția Română.
Bătaia izbucnită, la mijlocul lunii ianuarie, între elevele școlii din municipiul Câmpina a intrat și în atenția polițiștilor. După ce au fost sesizați despre conflictul dintre cele trei minore, polițiștii din Câmpina au făcut verificări, având ca bază și imaginile apărute în spațiul online. Minorele implicate în bătaie au fost chemate la sediul poliției, împreună cu reprezentanții legali. ”Cele două minore în vârstă de 11 ani și respectiv 12 ani bănuite de comiterea faptei au fost consiliate în scopul conștientizării gravității faptei, punându-li-se în vedere să respecte regulile de conviețuire socială. În cauză, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina s-au sesizat din oficiu, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a informat IPJ Prahova.