Aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) este următorul pas pe drumul României către modernizare, dezvoltare şi prosperitate, a declarat, joi, prim-ministrul Nicolae Ciucă, subliniind că în multe domenii importante va fi necesară contribuţia constructivă a mediului de afaceri pentru atingerea acestui obiectiv. Şeful Executivului a participat, joi, la evenimentul „Aderarea la OCDE – oportunităţi pentru mediul de afaceri din România”, organizat de Guvernul României în colaborare cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică pentru a marca un an de la începerea procesului privind accederea ţării noastre la această organizaţie, potrivit Agerpres.
„Anul 2022 a fost un an al provocărilor, fiind testate din plin capacităţile noastre de reacţie şi rezilienţă. Am continuat să consolidăm, prin eforturile noastre, profilul european şi internaţional al României. (…) România este determinată să continue procesul său de modernizare. (…) Avem înaintea noastră un an cu planuri ambiţioase şi acţiuni consistente în termeni de politică internă şi externă. După o aşteptare care a durat 18 ani, anul trecut, România a fost invitată să înceapă procesul de aderare la OCDE. Este vorba despre cea mai puternică organizaţie de cooperare economică existentă la nivel global, având sub umbrela sa state care reprezintă peste 70% din comerţul mondial şi aproximativ 90% din valoarea investiţiilor de capital. Aderarea României la OCDE a devenit un obiectiv major de politică externă şi un obiectiv strategic de ţară, după aderarea la Uniunea Europeană şi NATO, iar deschiderea discuţiilor de aderare este o recunoaştere a potenţialului nostru de dezvoltare. Totodată, reprezintă un vot de încredere important acordat României, pe care vrem să îl valorificăm”, a evidenţiat Nicolae Ciucă.
Potrivit şefului Guvernului, procesul de aderare presupune o aliniere la întreg ansamblul de instrumente juridice ale OCDE, reprezentând 26 de domenii şi peste 230 de instrumente juridice.
El punctat că procesul de aderare la OCDE este facilitat oarecum de angajamentele asumate prin Planul de Redresare şi Rezilienţă, iar aceste două proiecte – reformele asumate prin PNRR şi standardele fixate prin foia de parcurs privind accederea la organizaţie – sunt complementare.
Totodată, premierul a mai declarat că Guvernul îşi propune un parteneriat onest şi solid cu mediul de afaceri, care reprezintă un vector important în modernizarea României.
„OCDE este liderul standardelor înalte la nivel mondial iar acest lucru este datorat, în bună parte, colaborării cu Comitetul Consultativ de Afaceri şi Industrii al OCDE (BIAC). Acest model de bună practică este de interes şi pentru România, cu atât mai mult cu cât, deja, vocea mediului de afaceri românesc este auzită în această structură”, a arătat Ciucă. Statutul de membru OCDE reprezintă, a adăugat el, un indicator puternic de încredere pentru investitorii interni şi internaţionali, un catalizator care antrenează stimularea investiţiilor directe şi consolidează încrederea pieţelor internaţionale în stabilitatea economică internă.
În ceea ce priveşte situaţia economică actuală din România, a spus premierul, în 2022, Produsul Intern Brut al României a crescut cu aproape 50 miliarde euro faţă de anul precedent, adică 4,9%, reprezentând o creştere semnificativă, echivalentă cu întreg PIB-ul ţării noastre de acum 20 de ani.