Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, în perioada 27- 29 ianuarie, angajaţi ai instituţiei, precum şi din cadrul Polițiilor Ploiești, Băicoi, Boldești-Scăeni, Plopeni, Slănic şi Cocorăștii Colț, au desfășurat acțiuni pe mai multe teme, respectiv prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere cu urmări grave, descurajarea elementelor infracționale, precum și pentru combaterea fenomenelor cu impact stradal.
„În cadrul acțiunilor din cele trei zile – se menţionează în documentul de presă amintit – polițiștii au legitimat peste 300 de persoane, fiind aplicate, în total, 110 sancțiuni contravenționale, în sumă totală de aproximativ 170.000 de lei.
La regimul circulației au fost controlate aproximativ 340 de autovehicule pe drumurile publice din județ, fiind aplicate, în urma neregulilor constatate, 60 de sancțiuni contravenționale. (…) Ca măsuri complementare, polițiștii rutieri au reținut cinci permise de conducere, două dintre acestea pentru conducere agresivă în trafic, și au retras patru certificate de înmatriculare (…)