Florin Tănăsescu
La vremea când erau televizoare pe lămpi şi tranzistoare, tovarăşul Gogu era cel mai tare din parcare. Şef de şantier!
Ăsta a fost visul lui de mic – să comande omeni. Şi i s-a-mplinit.
Tov. Gogu îşi respecta pe vremuri statutul. Umbla în pantaloni cu dungă, geacă de piele şi cravată. Acum, are altă ţinută. Da’-i tot şef! Şi i se spune domn.
Deşi nu se folosea prea des, pe vremuri, expresia „the best” – care se pronunţă „ză best” – el cam aşa se considera. Iar acu’, chiar e. În mintea lui.
Nefericitul n-a fost văzut râzând niciodată. Iar dacă zâmbeşte în ziua de azi, are un rictus. Şi-ăla împrumutat. A, şi-am uitat: are şi-o altă ţinută. Da’ pe sub ea, tot pantaloni la dungă şi geacă. Cravata-i în buzunar… În caz că se-ntorc vremurile de altădată… Chiar dacă ştie şi el că nu se va întâmpla niciodată.
D-aia priveşte pieziş la lumea toată. Doar că lumea nu prea-i dă nicio importanţă. Chiar dacă şi-acu’-i şef.
Viaţa lui este prinsă într-un roman. Da’ autorul nu prea-i găseşte, de vreo treij de ani, titlul. Să fie „Gogu ză best”? Că „Gogu-ologu” nu merge. Iar „Gogu-pintenogu”, nici atât.
În ea sunt spicuite câteva aspecte care arată caracterul şi spiritul omului nostalgic al unora de azi. Spicuim:
„Când a luat foc sediul ceapeului, în miez de noapte, nu s-a cârmit până nu i-a călcat nevastă-sa pantalonii. Fiindcă avea şi are o deviză: «În orice împrejurare, şeful trebuie să aibă prestanţă!».
De-atunci, domnul doarme cu pantaloni de pijama călcaţi, geacă subţirică şi cipilică cu cozoroc. Că, mai ştii? Ia foc vreo mirişte şi trebuie să fie primul care strigă „Arde, măăăăă!”. Nu c-ar pune mâna pe vreun stingător, lopată sau găleată cu apă! Că s-a născut şef!”.
Am încheiat deci paragraful în care „Gogu ză best” – se pare că aşa va fi titlul romanului – e prototipul omului pe care lumea, oricât s-ar chinui, nu-l înţelege.
Da’ nici el n-o suportă prea uşor.
Uneori, se trezeşte că are ură şi pe el. Şi-ar da chiar două palme, dar intervine salvator instinctul de conservare. În plus, nu poate să-şi bată sufletul, caracterul… Dacă le-o avea!
Alteori, visează frumos. Că mută antena să prindă bulgarii…
La vremea când erau televizoare pe lămpi şi tranzistoare, tovarăşul Gogu era cel mai tare din parcare.
E şi-acum. Da’ e domn!
