Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cei ai Secției nr.4 de poliție Ploiești au pus în executare patru mandate de percheziție la domiciliile unor persoane, din municipiu și din comuna Bărcănești, bănuite de săvârșirea de infracțiuni la regimului articolelor pirotehnice.
În urma descinderilor, trei bărbați cu vârstele de 40, 42 și 54 de ani, dar și o femeie în vârstă de 40 de ani urmau să fie conduși la sediul unităților de poliție pentru audieri.
Concret, după cum se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Prahova, „persoanele bănuite ar fi depozitat, fără drept, cantitatea de aproximativ 130 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile P1, P2, P3, F1, F2 și F3 , pe care urmau să le comercializeze.
Articolele pirotehnice în cauză au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor”.
Suportul de specialitate al descinderiolor a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și de cel al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploiești.