• Administrația locală beneficiază de o sponsorizare de aproximativ 1,3 milioane de euro
• Elevii au fost relocați, transportul fiind asigurat de administrația locală
• La finalul lucrărilor, clădirea va fi una dintre cele mai moderne și eficiente energetic din Prahova

Luiza Rădulescu Pintilie

Demarate în vara acestui an – mai precis în luna iunie – și programate să se încheie la 6 ianuarie 2023, după cum ne-a precizat primarul orașului Băicoi, Marius Constantin, lucrările aflate în prezent în plină desfășurare la Școala Liliești vor transforma această unitate de învățământ într-una adusă la nivelul standardelor europene.
Finanțarea acestui amplu, complex și modern proiect este asigurată prin cea mai mare sponsorizare din istoria administrației locale, în valoare de aproximativ 1,3 milioane de euro, în cadrul Programului „România eficientă” derulat de Asociația Energecy Policy Group şi susținut financiar de OMV Petrom SA, precum și de alte companii importante, cum ar fi Signify (desprinsă din corporaţia multinaţională Philips, care dezvoltă soluții de iluminat moderne). Interesant este că şcoala prahoveană face parte dintr-un grup de cinci şcoli din ţară beneficiare ale acestui program, selectate, în baza unei analize riguroase, din aproximativ 10000 de unităţi de învăţământ preuniversitar (dintr-un total de circa 18000 existente la nivelul ţării) ce deţin aproape 14000 de clădiri cu spaţii destinate procesului educaţional, în mare parte degradate şi improprii unei asemenea utilizări. De notat că etapa pilot a acestui proiect s-a desfăşurat în Prahova, beneficiar fiind Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploieşti. Practic, şcoala din Lilieşti – la fel ca şi celelalte unităţi şcolare incluse în programul „România Eficientă” – sunt modernizate şi aduse nu numai în actualitate, ci şi la nivelul standardelor europene, prin cel mai mare proiect privat de eficienţă energetică derulat la nivel naţional, Asociația Energy Policy Group (EPG) fiind un think-tank (n.n. – grup de experţi, „reuniune de creiere”) independent, specializat în politici energetice și climatice, care conlucrează în proiecte internaționale de cercetare.

Revenind la şcoala din cartierul Lilieşti – situat în zona centrală a oraşului Băicoi – trebuie spus că lucrările efective de construcţie au început după realizarea unui audit energetic și a documentației tehnice necesare, iar Primăria Băicoi a asigurat autorizațiile și avizele prevătute de legislaţia în vigoare. După finalizarea acestor lucrări, cei cinci sute de elevi şi profesorii lor se vor întoarce într-o clădire nu numai modernizată sub aspect estetic, ci şi una dintre cele mai moderne și mai eficiente din punct de vedere energetic din judeţul Prahova, consumurile urmând să fie cu aproximativ 50% mai mici, după cum ne-a mai precizat interlocutorul nostru. Lucrările se derulează concomitent în interior şi în exterior, vizînd înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare şi de încălzire, a ușilor, ferestrelor, pardoselilor şi a grupurilor sanitare, izolarea clădirii, refacerea acoperișului şi amplasarea de panouri foto-voltaice. Pe durata lucrărilor prevăzute, elevii au fost relocați la alte şcoli, Primăria Băicoi asigurându-le, gratuit, transportul. La întoarcerea în şcoala lor, vor găsi în realitate imaginea care, chiar şi dintr-o schiţă precum cea de acum, e convingătoare pentru ceea ce trebuie să fie cu adevărat o instituţie de învăţământ din zilele noastre.