Petrolul a susținut un joc test pe terenul formației de eșalon trei CSO Plopeni, ocazie pentru Nicolae Constantin să le ofere minute și celor care au evoluat mai puțin sau chiar deloc în acest debut de sezon. Meciul a fost, astfel, un antrenament util, încheindu-se cu o victorie concludentă a „lupilor”, scor 5-0 (1-0), golurile fiind marcate de către Bratu (8, penalti), Măzărache (48, 88), Dragoș Gheorghe (64) și Cebotaru (75).
În jocul de la Plopeni, staff-ul tehnic al „galben-albaștrilor” l-a evaluat și pe mijlocașul francez Harrison Manzala Tusumgama, în privința căruia va fi oferit un răspuns în zilele următoare. Ultima dată la SC Bastia, jucătorul în vârstă de 28 de ani are un CV bogat, în care se regăsesc și 44 de prezențe în prima ligă din Franța, între 2017 și 2019, interval în care a evoluat pentru Amiens SC și Angers SCO. Manzala are, de asemenea, și experiența primelor eșaloane din Israel (Maccabi Petah Tikva-2019) și Turcia (Kayserispor -2020/2021), iar de-a lungul carierei a mai jucat, în divizia a doua din Franța, pentru AC Le Havre și Le Mans.
Pentru amicalul de la Plopeni, Nicolae Constantin a apelat la Moroz – Mathaus, Olaru, Horj – Borța, Cebotaru, Dumitriu, Velisar – Bratu, Irobiso, Manzala, pe parcurs mai intrând Avram – Tucaliuc, Dragoș Gheorghe și Măzărache.
Sâmbătă, de la ora21.45, Petrolul revine pe „Ilie Oană”, pentru derbiul cu Rapid București, contând pentru etapa a cincea din Superliga, meci care ar putea aduce, în premieră, un «sold out» pe arena «Ilie Oană».

Nae stă două etape
Antrenorul Petrolului , Nae Constantin, și-a aflat pedeapsa după eliminarea din meciul de la Mediaș, cu U. Cluj. Astfel «în temeiul art. 65.a din RD, acesta a fost sancţionat cu suspendare pentru două jocuri și penalitatea sportivă de 4.500 lei. „În temeiul art.53.1. din RD, se sancţio­nează dl. C-tin Nicolae cu suspendare pentru două jocuri și penalitatea sportivă de 320 lei. În conformitate cu prevederile art.45 din RD, dl Constantin Nicolea va executa sancţiunea pentru abaterea cea mai gravă, respectiv două jocuri suspendare și penalitate sportivă de 4.500 lei» – se arată în comunicatul LPF. Astfel, echipa Petrolul va fi privată de aportul antrenorului, efectiv, pe bancă, două jocuri.