La sediul Federației Române de Fotbal s-a tras la sorți programul Ligii de Tineret, competiție ce vine să înlocuiască, din acest sezon, Liga Elitelor „U19”.
Campionatul este destinat juniorilor „U18” (născuți începând cu anul 2005), dar va exista și posibilitatea folosirii a maximum 3 jucători „U21” (născuți începând cu anul 2000). În Liga de Tineret vor participa cele mai bune 24 de echipe, conform Clasificării Academiilor realizată de către FRF, acestea fiind împărțite în două serii. FC Petrolul Ploiești (antrenor Laurențiu Tureac) va face parte din Seria EST.
În prima fază a campionatului, etapa regulară, se va juca doar tur, rezultând, astfel, 11 etape. Apoi, primele șase clasate vor accede în play-off, acolo unde se va juca tur-retur, iar locurile 7-12 vor merge în play-out (de asemenea, tur-retur). La finalul fazei play-off, ocupantele locurilor 1 și 2 din fiecare serie se vor califica pentru etapa semifinală, câștigătoarele urmând să dispute, în cele din urmă, marea finală a competiției.

PROGRAM LIGA DE TINERET
Etapa 1 (21 august): FC Petrolul – AFC Botoșani
Etapa 2 (28 august): Farul Constanța – FC Petrolul
Etapa 3 (4 septembrie): FC Petrolul – FC Voluntari
Etapa 4 (11 sept.): CSA Steaua – FC Petrolul
Etapa 5 (18 sept.): FC Petrolul – ACS Sport Team București
Etapa 6 (25 sept.): Dinamo București – FC Petrolul
Etapa 7 (2 octom.): FC Petrolul – Rapid București
Etapa 8 (9 octom.): FC Petrolul – Politehnica Iași
Etapa 9 (16 octom.): LPS Iolanda Balaș Buzău – FC Petrolul
Etapa 10 (23 octom.): FC Petrolul – Concordia Chiajna
Etapa 11 (30 octom.): FC FCSB – FC Petrolul

Liga Elitelor „U17”
În Liga Elitelor „U17”, întrecere rezervată juniorilor născuți în 2006 și mai tineri, componența celor două serii și programul vor fi identice cu cele de la Liga de Tineret. Formația ploieșteană va fi pregătită de către Daniel Movilă, iar sistemul de desfășurare al campionatului va fi același, cu o primă fază regulară în care se va juca doar tur, după care play-off pentru locurile 1-6 și play-out pentru ocupantele pozițiilor 7-12.

PROGRAM LIGA ELITELOR „U17”
Etapa 1 (20 august): FC Petrolul – AFC Botoșani
Etapa 2 (27 august): Farul Constanța – FC Petrolul
Etapa 3 (3 septembrie): FC Petrolul – FC Voluntari
Etapa 4 (10 septembrie): CSA Steaua – FC Petrolul
Etapa 5 (17 sept.): FC Petrolul – ACS Sport Team București
Etapa 6 (24 sept.): Dinamo București – FC Petrolul
Etapa 7 (1 octom.): FC Petrolul – Rapid București
Etapa 8 (8 octom.): FC Petrolul – Politehnica Iași
Etapa 9 (15 octom.): LPS Iolanda Balaș Buzău – FC Petrolul
Etapa 10 (22 octom.): FC Petrolul – Concordia Chiajna
Etapa 11 (29 octom.): FC FCSB – FC Petrolul

Liga Elitelor „U16”
FC Petrolul Ploiești va participa și la Liga Elitelor „U16”, dedicată jucătorilor născuți în 2007 și mai tineri. Formația pregătită de către Bogdan Zahiu a fost repartizată într-o serie alături de ACS FC Bacău, ACS Kids Tâmpa 2015 Brașov, ACS Petrosport Ploiești, ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe, ACS Târgu Mureș 1898, ACSM Poli Iași, AFC Botoșani, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, LPS Buzău, LPS Iași și LPS Suceava.
Din punct de vedere al sistemului de desfășurare, și în această competiție vom avea parte de o primă etapă în care se va juca un singur meci fiecare cu fiecare, pentru ca, în funcție de clasarea la finele celor 11 runde, să se meargă în play-off (locurile 1-6), respectiv play-out (locurile 7-12). Câștigătoarea seriei va accede, ulterior, în faza semifinală.

PROGRAM LIGA ELITELOR „U16”
Etapa 1 (20 august): FC Petrolul – ACS FC Bacău
Etapa 2 (27 august): Politehnica Iași – FC Petrolul
Etapa 3 (3 sept.): FC Petrolul – Csikszereda Miercurea Ciuc
Etapa 4 (10 sep.): ACS Tg. Mureș 1898 – FC Petrolul
Etapa 5 (17 sept.): FC Petrolul – Petrosport Ploiești
Etapa 6 (24 sept.): LPS Iași – Petrolul Ploiești
Etapa 7 (1 octom.): FC Petrolul – ACS Kids Tâmpa Brașov
Etapa 8 (8 octom.): FC Petrolul – LPS Iolanda Balaș Buzău
Etapa 9 (15 octom.): LPS Suceava – FC Petrolul
Etapa 10 (22 octom.): FC Petrolul – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Etapa 11 (29 octom.): AFC Botoșani – FC Petrolul