Autoritățile locale din Comarnic au ținut întotdeauna să-și arate recunoștința față de toți cei care, prin activitatea și realizările lor, au contribuit la bunul renume al localității.
Astfel, luna trecută, Consiliul Local Comarnic a decis, prin vot, acordarea celei mai înalte distincții oferite de o autoritate locală cetățenilor săi, și anume titlul de ”Cetățean de onoare”, distincția menționată fiindu-i acordată lui Andrei Frusinoiu, antrenorul lotului național de juniori de kaiac-canoe. ”Primăria Comarnic și Consiliul Local Comarnic conferă titlul de Cetățean de onoare al orașului Comarnic domnului Andrei Frusinoiu, în semn de recunoștință pentru performanțelor sale sportive și pentru contribuția adusă la promovarea orașului Comarnic pe plan național și Internațional”, se menționează în placheta ce a însoțit titlul menționat, conferit pe data de 21 iunie 2022, și care poartă semnătura primarului orașului Comarnic, Sorin Nicolae Popa. În legătură cu distincția care i-a fost conferită, antrenorul Andrei Frusioniu a ținut să transmită un mesaj de mulțumire autorităților locale din orașul natal.
”Țin să mulțumesc domnului primar Sorin Popa, domnului viceprimar Mihai Savu și Consiliului Local Comarnic, pentru decernarea titlului de Cetățean de Onoare al orașului Comarnic. Mă simt onorat să primesc acest titlu onorific și mă motivează să duc mai departe în lume numele urbei mele natale! Din păcate, nu am putut participa la frumoasa ceremonie de decernare pentru că eram la Belgrad, unde însoțeam, în calitate de antrenor, delegația României la Campionatul European de Kaiac-Canoe”, a transmis antrenorul Andrei Frusinoiu, la sfârșitul lunii trecute, autorităților locale din Comarnic, orașul natal, pe pagina sa de facebook. De precizat că România a participat cu o delegaţie de 20 sportivi la Campionatele Europene de kaiac-canoe pentru juniori şi tineret (U23) din Belgrad (Serbia), organizate în perioada 23 – 26 iunie a.c., lotul de juniori fiind coordonat de antrenorul principal Andrei Frusinoiu.