Starea de urgenţă instituită în Republica Moldova pe 24 februarie, în urma invaziei ruse în Ucraina, a fost prelungită joi cu încă 45 de zile, a relatat MOLDPRES, preluată de Agerpres.
Solicitarea de prelungire a stării de urgenţă a fost prezentată în plenul parlamentului de premierul Natalia Gavriliţa (foto) şi o majoritate de 59 de deputaţi au votat pentru. Opoziţia a boicotat aprobarea prelungirii stării de urgenţă şi a părăsit sala.
Potrivit prim-ministrului, necesitatea de prelungire a stării de urgenţă este determinată de riscurile persistente în privinţa securităţii aprovizionării Republicii Moldova cu resurse energetice, impactului asupra domeniului transporturilor, securităţii energetice a ţării, securităţii la frontieră şi gestiunii fluxului de refugiaţi.
În aceste condiţii, Comisia pentru Situaţii Excepţionale va putea interveni prompt, în cazul necesităţii de a lua decizii suplimentare celor instituite de cadrul juridic existent, pentru asigurarea tuturor consumatorilor cu resurse energetice şi menţinerea securităţii energetice a statului.