Hipodromul Ploieşti a găzduit o nouă reuniune hipică în cadrul căreia s-au desfăşurat două curse de galop, organizate în parteneriat cu Jockey Club Român, şi două curse demonstrative de trap.
În cele două curse demonstrative de trap s-au impus Junkie, avându-l în sulky pe Adrian Marciu, şi Wicked From Heaven, condus de Florin Mocanu, cei doi driveri fiind premiaţi de reprezentantul Jockey Club Român, Valentin-Veron Toma. De remarcat cursa a doua de trap ”demonstrativ”, care a oferit un duel spetaculos, plin de ambiții, orgolii și calitate, deşi a fost o întrecere fără premii în bani și fără rezultate ”oficiale”, trăpașii prezenți oferind un final palpitant, cu cinci cai implicați în ultima linie dreaptă pentru primul loc și timpi de concurs competitivi, în condiții ”normale”, în jurul a 1 min. 20 sec / kilometru.

Principala cursă a zilei la galop, Premiul „General Gheor­ghe Manu”, a fost câştigată fără mai probleme de iapa Lively Lydia, jocheu Valentin Atanasov, care a fost urmată de Traton (jocheu Arif Asenov) şi Nirwana (jocheu Bogdan Georgian”. Festivitatea de premiere a fost oficiată de reprezentantul Jockey Club Român, Valen­tin-Veron Toma.
În cea de-a doua cursă de galop, dotată cu Premiul „General Ioan Emanoil Florescu”, acelaşi bulgar Valentin Atanasov a reuşit să se impună la fel de clar cu armăsarul Upper Rebel, el fiind urmat de Bay Watching (jocheu Bagoly Szabolcs) şi Khairan (jocheu Virgil Ion Munteanu). Festivitatea de premiere a cursei a fost oficiată de Ion Florescu, descendent al Gene­ralului Ioan Ema­noil Florescu, de directorul CSM Ploieşti, Donald Constantin, şi de reprezentantul Jockey Club Român, Valen­tin Veron Toma.
Pe parcursul reuniunii, s-au derulat o serie de momente dedicate Zilei Drapelului Naţional al României, începând cu intonarea imnului naţional de către Samuel Alper Adiguzel, bariton al Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploieşti, urmată de un moment poetic, actorul Adrian Ancuţa, de la Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, recitând poezia Trei Culori, de Ciprian Porumbescu. Apoi, în pauzele dintre curse, jocheul Dan Walter, cu iapa Regina, crescătorul de cai Mihai Balaban, cu Sultan, şi jocheul Andrei Roncu, cu armăsarul Narcis au oferit o serie de momente artistice dedicate Zilei Drapelului Naţional al României.