N. D.

Ploieștenii sunt invitați, astăzi, la vizionarea unei pelicule cu o însemnătate aparte. Este vorba despre prezentarea filmului ”Negustorul de amintiri”, de Cătălin Apostol, producție a Televiziunii Române și a Teatrului Equinox – organizată cu ocazia împlinirii a 15 ani de la premieră – eveniment ce va avea loc la ora 18.00, la Centrul Dramatic Mythos din cadrul Centrului Județean de Cultură Prahova, care are sediul în Palatul Culturii Ploiești. Cătălin Apostol, fost membru al Teatrului Equinox, este realizator la Televiziunea Română (TVR1), redacția „Investigații și reporteri speciali”, fiind autorul a peste 100 de filme documentare și reportaje sociale în cadrul mai multor emisiuni, unele dintre acestea fiind premiate la prestigioase festivaluri naționale și internaționale, unul dintre cele mai recente succese în acest domeniu – filmul ”Granița morții” – difuzat de Televiziunea Română de-a lungul anului 2020 pe canalele sale, fiind proiectat și în cadrul unor prestigioase reuniuni cinematografice, unde a avut parte de cronici dintre cele mai elogioase. Potrivit reprezentanților Centrului Județean de Cultură Prahova, adevăratul său debut în filmul de ficțiune a fost făcut cu filmul de metraj-mediu „Negustorul de amintiri”, realizat de Televiziunea Română și Teatrul Equinox în urmă cu 15 ani la Ploiești, film care, ca și în cazul multora dintre realizările sale cinematografice, a plecat de la un fapt real.
Mihai Vasile, regizorul Teatrului Equinox (acum Centrul Dramatic Mythos), care a jucat rolul principal, alături de cei mai importanți actori ai acestui teatru – Ion Streche, Suzana Marin, Liliana Bogdan – a asigurat și distribuția acestui film considerat a fi unul extrem de tulburător, care poate fi vizionat, astăzi, după 15 ani de la premieră.