F.T.
Timp de două zile – 7 şi 8 mai – agenţii rutieri prahoveni au derulat activităţi subscrise acţíunii intitulate „Planul de alcool şi substanţe active – Etapa MARATHON”.
În marja raziilor rutiere efectuate – care au avut drept obiectiv prevenirea, dar şi sancţionarea şoferilor care conduc sub influenţa alcoolului sau a unor substanţe psihoactive – au fost reținute 35 de permise de conducere şi au fost aplicate amenzi însumând 45.675 de lei.
În legătură cu acţiunile desfăşurate în cele două zile, IPJ Prahova mai precizează într-un comunicat de presă: „Au fost constatate cinci infracțiuni la regimul rutier, fiind dispusă și măsura reținerii pentru 24 de ore a unui conducător auto, în vârstă de 46 de ani, din comuna Valea Călugărească.
Acţiunile polițiștilor rutieri prahoveni au beneficiat și de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General al Aviației, care a monitorizat zonele arterelor principale din județ“.